G**** C******* - M******
PetentI************ D* P****** J*******
IntimatAdmite în parte plângerea.Înlocuieşte sancţiunea de 78 lei amendă contravenţionalp aplicată petentului de organul constatator prin procesul-verbal de contravenţie seria PCA nr. 2190768 /30 august 2007 pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 167 lit. d dinH.G. nr. 1391/2000, cu sancţiunea "AVERTISMENT". Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dispune a se emite adresă intimatului, în sensul de a indica numărul monitorului oficial în care s-a publicat ordinul ministrului abilitat să emită dispoziţia de numire a agentului de poliţie care a procedat la întocmirea procesului-verbal contestat şi la sancţionarea petentei şi a trimite reprezentant în instanţă, întrucât urmează a fi audiat martorul propus în dovedire, Procuratorul petentei va asigura prezenţa martorului Morgovanu Mugurel, în vederea audierii,
Admite cererea formulată de către procuratorul petentei Gradu Cristina-Mariana, domnul consilier juridic Nicuţă Cezar, Prorogă audierea martorilor pentru termenul de judecată următor, Se va emite adresă intimatului, în sensul de a trimite reprezentant în instanţă, întrucât urmează a fi audiaţi martorii propuşi în dovedire de către petentă,
Admite cererea de probe formulată de către procuratorul petentei Gradu Cristina-Mariana, încuviinţând, în temeiul art. 165 Cod procedură civilă, audierea martorilor Morgovanu Mugurel şi Filip Marius-Vasile, a căror prezenţă va fi asigurată în instanţă şi se va emite adresă intimatului Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, în sensul de a depune la dosar ordinul de serviciu (buletinul postului), aparţinând agentului de poliţie care a întocmit procesul-verbal contestat (dacă acesta este secret, să indice textul de lege), precum şi ordinul de numire în funcţie al agentului constatator,