N****** A******
ReclamantN****** V******
PârâtN****** D*************
PârâtN****** M*******
PârâtP*** M**** L*******
PârâtÎn baza art. 246 cod procedură civilă ia act că reclamanta renunţă la judecată. Cu recurs.
Amână judecarea cauzei la 11.02.2008, pentru lipsă de procedură cu pârâţii Dumitru Cornel şi Dumitru Elena. Încuviinţează cerere formulată domnului avocat Vlad Viorel, privind citarea prin publicitate a pârâţilor Dumitru Elena şi Dumitru Cornel. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Avordă termen în cunoştinţă martorilor Popescu Laurenţiu şi Aldea Dănuţ.
Amână judecarea cauzei la 21.01.2008. Încuviinţează probele solicitate de reclamantă prin apărător, respectiv interogatoriul pârâţilor, trei martori ce vor fi indicaţi cu listă şi înscrisuri. Încuviinţează proba cu înscrisuri şi trei martori solicitată de părătorul pârâţilor N****** V****** şi Năstase Daniel Ciprian. Citarea martorilor ce vor fi indicaţi cu listă, iar pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Pune în vedere apărătorilor părţilor să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză.
Amână judecarea cauzei la 07.01.2008, pentru lipsă de procedură cu pârâţii Popa Constantin , Dumitru Elena şi Dumitru Cornel . Citarea pârâţilor care nu au termen în cunoştinţă. Pune în vedere domnului av. Vlad Viorel să prezinte adresa pârâtului Popa Constantin şi să îndeplinească procedura de citare cu pârâta Dumitru Elena, prin publicitate.
Amână judecarea cauzei la 03.12.2007. Citarea pârâtei Dumitru Elena prin publicitate. Pune în vedere domnului av. Vlad Viorel să prezinte adresele pârâţilor Popa Constantin şi Dumitru Cornel. Citarea pârâţilor N****** M******* şi , P*** M**** L*******.
Amână judecarea cauzei la 19.112007. Citarea pârâţilor N****** M*******, Popa Constantin , P*** M**** L*******, Dumitru Elena şi Dumitru Cornel .
Amână judecarea cauzei la 29.10.2007. Încuviinţează cererea de introducere în cauză a numiţilor N****** M*******, Popa Constantin , P*** M**** L*******, Dumitru Elena şi Dumitru Cornel, în calitate de pârâţi , aceştia fiind moştenitori asupra imobilului în litigiu şi pune în vedere apărătorului pârâţilor să prezinte adresele acestora pentru a fi citaţi.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei şi acordă cauzei termen de judecată la 15.10.2007, când se va pune in discuţie introducerea în cauză a persoanelor înscrise în adeverinţa aflată la fila 24 din dosar.
Acordă cauzei termen de judecată la data de 17.09.2007. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de domnul avocat Vlad Viorel, apărătorul pârâţilor, probele solicitate de reclamantă prin apărător, respectiv probele cu înscrisuri, cu doi martori ce vor fi depuşi cu listă şi interogatoriul pârâţilor, precum şi probele solicitate de pârâţi prin întâmpinare, respectiv, probele cu înscrisuri, martori şi interogatoriu. Se va emite adresă către BRD Buzău, pentru a preciza dacă există un contract de împrumut, titular N****** D*************, girant N****** A******, iar în caz afirmativ, să se precizeze toate datele acestui împrumut, respectiv, suma împrumutată, perioada de creditare, suma achitată lunar, termenul de rambursare. Se pune în vedere reclamantei să fie prezentă la termenul următor pentru a i se lua interogatoriu. Se vor cita pârâţii cu menţiunea „la interogatoriu”.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de av. Vlad Viorel, apărătorul pârâţilor şi acordă cauzei termen de judecată la 23.07.2007, pentru ca acesta să studieze dosarul şi să depună întâmpinare.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâta N****** V******, pentru a-şi angaja apărător şi acordă cauzei termen de judecată la 02.07.2007. Citarea pârâţilor .