I***** E* A********
CondamnatAdmite cererea. Dispune liberarea conditionata a condamnatului I.A.,in prezent detinut in Penitenciar Colibasi. Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului ,iar onorariul pentru avocat din oficiu in suma de 40 lei va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justitiei. Cu drept de recurs in 3 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi.27.09.2007.
Se emite adresa către PRMS Colibaşi in sensul celor menţionate in considerente. Se citează condamnatul la PRMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 27.09.2007 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2007
Încuviinţează proba cu relaţii de la Penitenciarul Colibaşi şi se emite adresă către unitatea de detenţie pentru a comunica: o copie de pe mandatul în a cărui executare se află petentul, data încarcerării acestuia, cât a executat din pedeapsa la care a fost condamnat, dacă există alte mandate emise pentru condamnat şi neexecutate, dacă există sancţiuni aplicate condamnatului şi dacă au fost contestate, dacă a fost folosit la muncă iar în caz afirmativ să se precizeze câte zile a câştigat ca urmare a muncii prestate, dacă a fost luat în discuţie de Comisia de propuneri pentru liberări condiţionate, precum şi care a fost comportamentul condamnatului în perioada de detenţie. Se reia procedura de citare cu petentul condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 13.09.2007, la completul C6 Penal. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 August 2007