S***** C****
PetentÎn temeiul art.455 rap.la art.453 lit.c Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul-condamnat S***** C****, – aflat în executarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, prin sentinţa penală nr. 905/2006. Obligă petentul la 60 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.05.2008.
-admite cererile; -amâna cauza la un nou termen de judecată; -emiterea unei adrese către Seriviciului Contabilitate din cadrul Tribunalului Mureş, prin care să se dispună achitarea sumei de 63 Lei Ron către I.M.L. Mureş - Tg.Mureş, sumă care reprezintă contravaloarea expertizei medico-legale efectuate de către petentul-condamnat S***** C**** la data de 06 decembrie 2007, în dosarul cauzei; -reluarea procedurii de citare cu petentul-condamnat din cadrul Penitenciarului Tg.Mureş;
-amâna cauza şi acordă un nou termen de judecată; -admite cererea reprezentantului Parchetului; -admite cererea apărătoarei petentului-condamnat; -emiterea unei noi adrese la I.M.L. Tg.Mureş, pentru a se solicita date cu privire la starea de sănătate a petentului-condamnat, urmând ca, în caz afirmativ, să se comunice instanţei dacă boala de care suferă acesta, poate fi tratată în reţeaua sanitară a Penitenciarelor sau nu şi de aemenea dacă s-a procedat la efectuarea unei expertize medico-legale în ceea ce priveşte starea de spnătate a petentului-condamnat, cu menţiunea sub sancţiunea amenzii în sarcina persoanei care se face vinovată pentru neîndeplinirea dispoziţiilor instanţei; -emiterea unei adrese la Penitenciarul Tg.Mureş, pentru a se comunica instanţei, dacă petentul –condamnat a mai beneficiat de ,, întreruperea executării pedepsei ”. -emiterea unei adrese la I.P.J. - Serviciul Cazier Judiciar, pentru a solicita fişa de cazier a petentului-condamnat; -reluarea procedurii de citare cu petentul –condamnat din Penitenciarul Tg.Mureş
-amâna cauza şi acordă un nou termen de judecată; -admite cererea reprezentantului Parchetului; -emiterea unei adrese la I.M.L. Tg.Mureş, pentru a se solicita date cu privire la starea de sănătate a petentului-condamnat, urmând ca, în caz afirmativ, să se comunice instanţei dacă boala de care suferă acesta, poate fi tratată în reţeaua sanitară a Penitenciarelor sau nu şi de aemenea dacă s-a procedat la efectuarea unei expertize medico-legale în ceea ce priveşte starea de spnătate a petentului-condamnat; -reluarea procedurii de citare cu petentul –condamnat din Penitenciarul Tg.Mureş.
DISPUNE: - acordă un nou termen de judecată; - reluarea procedurii de citare cu petentul, din Penitenciarul Tg-Mureş; - pune în vedere petentului, prin apărător să achite contravaloarea expertizei medico-legale.
• admite cererile formulate de reprezentantul Parchetului; • acordă un nou termen de judecată; • emiterea unei adrese către Penitenciarul Tg.Mureş pentru a ne comunica dosarul medical al petentului; • admite cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale; • fixează termen pentru efectuarea expertizei medicale la data de 06.12.2007, urmând ca petentul să fie prezentat la IML în vederea expertizării asupra stării de sănătate, iar în funcţie de concluziile stabilite IML să ne comunice dacă petentul poate fi tratat sau nu în reţeaua sanitară a penitenciarelor; • citarea petentului din Penitenciarul Tg.Mureş