Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Condamnă pe inculpatul Măriei Vasile, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce avea o alcoolemie de peste 0/80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi republicată cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76. lit. d Cod penal. Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni în temeiul art. 81, 82 Cod penal. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – c Cod penal în condiţiile art. 71 Cod penal. Suspendă executarea pedepsei accesorii sus – menţionate pe durata termenului de încercare sus – menţionat în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 550 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat în sumă de 100 lei ( avocat Ciocoiu Mihai Gabriel delegaţia nr. 1118/2007) va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.10.2007.
Hotarare 194 din 03.10.2007În vederea audierii inculpatului şi a martorului, amână judecarea cauzei la data de 03.10.2007 pentru când atât inculpatul cât şi martorul vor fi citat cu mandat de aducere.
Trimite cauza la grefierul desemnat cu repartizarea aleatorie a dosarelor, în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere şi stabilirea termenului de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.06.2007.