L**** D****
InculpatÎn temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G.NR.195/2002 R, cu aplicarea disp. art. 74 lit.a,b,c) C.pen. coroborat cu art.76 lit.d) C.pen., condamnă pe inculpatul L**** D****, fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 13.04.1974 în Costeşti, jud. Argeş, domiciliat în com. Ştefan cel Mare, jud. Argeş, fără antecedente penale, la 10 luni închisoare. În temeiul art. 81 C.pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, stabilit conform art.82 alin.1 C.pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce include onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2007
Se vor cita inculpatul şi martorii cu mandate de aducere. În temeiul art. 198 alin. 1 lit. b) C.p.p. aplică şefului de post al Postului de Poliţie Ştefan cel Mare sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 200 lei pentru neexecutarea mandatelor de aducere emise pentru martorii Despa Florian şi Zărnoianu Victor. Amână judecarea cauzei la 20 decembrie 2007. Cu recurs în 10 zile de la comunicare în ce priveşte sancţiunea amenzii judiciare. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22 Noiembrie 2007
Încuviinţează proba cu acte în circumstanţiere, solicitată de apărătorul inculpatului. Se citează inculpatul cu citaţie şi martorii lipsă cu mandat de aducere, martorul Zărnoianu Victor în com. Ştefan cel Mare. Pentru probe, lipsa inculpatului şi a martorilor, Amână judecarea cauzei la 22.11.2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2007
Se citează inculpatul şi martorii cu mandate de aducere. Amână judecarea cauzei la 25 Octombrie 2007. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27 Septembrie 2007
Se vor cita inculpatul şi martorii. Se vor emite adrese avocat din oficiu cf. art. 171 alin. 3 C.p.p. şi reactualizare cazier. Amână judecarea cauzei la 27 septembrie 2007. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 Iulie 2007