B*** G***
InculpatK**** L*****
MartorM**** A*****
MartorS******** Z*****
MartorC****** L*****
MartorÎn baza art.334 C.proc.pen.schimbă încadrarea juridică dată faptei inculpatului B*** G*** din prevederile art. art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.41 alin1 C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a, C. pen., şi în consercinţă; În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.d Cod penal condamnă pe inculpatul B*** G***, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o imbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.d Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat B*** G***, (cu datele personale din rechizitoriu) la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o imbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. Constată săvârşite faptele în condiţiile art.33 lit.a C.pen., urmând ca în baza art.34 lit.b C.pen. inculpatul să execute pedeapsa ceea mai grea de 8 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal.,dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.
amână pronunţarea la data de 14.05.2008-, amână pronunţarea la data de 21-052008
pentru a se pune concluzii cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei.
PENTRU CONTINUITATE
CERERE DE AMÂNARE PARTEA APĂRĂTORULUI INCULPATULUI ADMIS
PENTRU ACHITAREA ONORARIULUI DE EXPERRIZĂ.
pentru achitarea raportului de expertiză.
LIPS[ DOSAR DE FOND
lipsă raport de expertiză.
LIPSĂ DOSAR DE FOND ŞI RAPORTV DE EXPERTIZĂ.
pentur efectuarea unei contraexpertize -solicita de către inculpat şi admis
audiere martor
efectuarea unei expertize şi audiere martori
inculpatul a formulat o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător ales.