I****** V*****
ContestatorD********* - B****** D* P****** R******
IntimatAdmite excepţia tardivităţii plângerii. Respinge plângerea ca tardiv formulată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pentru a da posibilitatea contestatorului să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată următor, plicul prin care i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenţie de către intimată,
Având în vedere lipsa nejustificată a martorei Ieşeanu Teodora la acest termen de judecată, deşi a fost legal citată, în conformitate cu dispoziţiile art 188 Cod de procedură civilă care prevăd că împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere, În vederea emiterii unei adrese către intimată, pentru a se înainta dovada de comunicare către petent a procesului-verbal, serie PCA, nr. 2628163/07.10.2007,
Deliberând, în baza dispoziţiilor art. 167 Cod procedură civilă, considerând pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei probele solicitate de contestator, urmează a le încuviinţa, În vederea emiterii unei adrese către intimată pentru a se înainta dovada de comunicare către petent a procesului-verbal, serie PCA, nr. 2628163/07.10.2007, În vederea administrării probatoriului,