Z****** I**
ReclamantS* S******* S*
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi-secţia comercială. Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Apreciază necesar amânarea cauzei pentru când se va reveni cu adresă către expert Bugeac Marian cu menţiunea că onorariul provizoriu în cuantum de 450 lei a fost achitat de reclamant, să procedeze la efectuarea expertizei şi întocmirea raportului de expertiză, în caz contrar urmând a fi amendat conform disp.art. 1081 cpt. 2 lit. c Cpc.
Având în vedere dispoziţiile art. 167 Cpc, faţă de obiectul prezentei cauzei, instanţa apreciază ca fiind utile şi concludente soluţionării cauzei probele solicitate de părţi, motiv pentru care va încuviinţa proba cu înscrisuri pentru părţi şi proba cu expertiza specialitatea construcţii pentru reclamant. Va numi expert pe Bugeac Marian stabilind un onorariu provizoriu în cuantum de 450 lei în sarcina reclamantului. Se va emite adresă către expert Bugeac Marian pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea în cauză, să procedeze la efectuarea expertizei şi întocmirea raportului de expertiză, având ca obiective: să se identifice şi să se măsoare apartamentul cu nr. 7 situat în municipiul Dr.Tr.Severin, Calea Severinului nr.161, bl. 3, sc.1 pentru care reclamantul solicită obligarea pârâtei a încheia contractul de vânzare-cumpărare, să se evalueze apartamentul aşa cum a fost pus la dispoziţia chiriaşului, fără eventualele îmbunătăţiri efectuate de acesta, ţinând cont de uzură, de vechimea acestuia, să se stabilească preţul de vânzare al apratmentului conform dispoziţiilor Legii nr.85/1992 republicată , Decretului-lege nr. 61/1990 . Se va emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru a se comunica numirea expertului Bugeac Marian în prezenta cauză.
În baza art. 156 Cpc, instanţa va admite cererea de amânare formulată de pârâtă.