C***** C** F****** - M****
PetentRespinge, ca nefondată, cererea. Obligă petentul Coşman Florian să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 40 lei, onorariu avocat oficiu, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 24 ianuarie 2008.
Având în vedere adresa nr. 2276/03.01.2008 înaintată de Serviciul de Medicină Legală Botoşani, instanţa dispune a se reveni cu adresă la S.M.L. Botoşani prin care se va solicita înaintarea raportului de expertiză medico-legal întocmit în urma examinării petentului, până la următorul termen de judecată acordat din data de 24 ianuarie 2008, totodată comunicându-se o copie a încheierii de şedinţă şi faptul că, contravaloarea expertizei va fi achitată din fondurile Ministerului de Justiţiei. Faţă de cele învederate de către petent, instanţa dispune a se face adresă la Judecătoria Dorohoi prin care se va solicita să ne comunice dacă pe rolul instanţei se află o cerere ce are ca obiect întrerupere a executării pedepsei formulată de către petent, anterior datei de 18 iunie 2007, dată la care a fost înregistrată la Judecătoria Suceava, în vederea verificării condiţiilor de conexare a celor două cauze. Se va reveni asupra procedurii de citare cu petentul la locul de deţinere, şi
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul precum şi faptul că nu a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală, instanţa dispune a se reveni cu adresă la S.M.L. Botoşani prin care se va solicita înaintarea raportului de expertiză medico-legal întocmit în urma examinării petentului, până la următorul termen de judecată acordat din data de 08 ianuarie 2008. Se va reveni asupra procedurii de citare cu petentul la locul de deţinere, şi
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul precum şi faptul că nu a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală, instanţa dispune a se reveni cu adresă la S.M.L. Botoşani prin care se va solicita înaintarea raportului de expertiză medico-legal întocmit în urma examinării petentului, până la următorul termen de judecată acordat din data de 17 decembrie 2007. Se va reveni asupra procedurii de citare cu petentul la locul de deţinere, şi
Având în vedere că petentul s-a prezentat în faţa comisiei de expertizare medico-legală şi nu a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală, instanţa dispune a se face adresă la S.M.L. Botoşani prin care se solicită a se depune la dosar raportul întocmit în urma examinării petentului până la următorul termen de judecată acordat din data de 07 decembrie 2007. Se va reveni asupra procedurii de citare cu petentul la locul de deţinere pentru următorul termen de judecată acordat la data de 07 decembrie 2007.
Având în vedere că petentul insistă în judecarea cererii formulată, motivul fiind starea sănătăţii sale, instanţa dispune efectuarea unui raport de expertiză medico-legale, sens în care dispune a se face adresă la S.M.L. Botoşani prin care se solicită a se proceda la examinarea petentului şi să se constate dacă afecţiunile pe care le prezintă acesta, pot fi sau nu tratate în reţeaua sanitară din cadrul Ministerului Justiţiei. Se va reveni asupra procedurii de citare cu petentul la locul de deţinere pentru următorul termen de judecată acordat la data de 29 noiembrie 2007.