I**** A*****
ReclamantP***** E****
PârâtP***** V*****
PârâtD****** C****** E****
PârâtI**** M****
Reclamantconstată perimată jduecarea cereri.. cu recurs în 5 zile de la pronunţare
în baza art.242 alin.1pct.2 cpc suspendă judecarea cauzei. cu recurs pe parcursul suspendării.
având în vedere cererea modificatoare formulată de către reclamanţi, în temeiul disp. art.132 Cod Procedură Civilă, prin care aceştia solicită introducerea în cauză a numiţilor Nicolae Georgică şi Nicolae Ancuţa Ileana, în caliate de pârâţi, urmează a aprecia lipsa de procedură cu aceştia şi văzând şi disp. art. 85 Cod de procedură civilă, potrivit cărora „ judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel” coroborate cu cele ale art. 107 Cod de procedură civilă, potrivit cărora „ preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii”, pentru a se proceda la citarea acestora, Pentru ca reclamanţii să depună la dosar 2 exemplare ale cererii de chemare în judecată aflată la fiila 183 în vederea comunicării către pârâţii Nicolae Georgică şi Nicolae Ancuţa Ileana, Pentru ca pârâţii Nicolae Georgică şi Nicolae Ancuţa Ileana să formuleze întâmpinare la cererea de chemare în judecată
având în vedere lipsa de procedură cu pârâtele Pricob Angela şi Dumitru Claudia şi văzând şi disp. art. 85 Cod de procedură civilă, potrivit cărora „ judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel” coroborate cu cele ale art. 107 Cod de procedură civilă, potrivit cărora „ preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii” pentru a se relua procedura de citare cu acestea