Ş******** S******** M****
InculpatN**** D***
MartorP********* D** S****
MartorM****** C******* F********
MartorÎn baza art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.13 Cod penal condamnă inculpatul Ş******** S******** M**** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare.
Amână pronunţarea la data de 22.11.2007.
Amana cauza la data de 16.11.2007 fata de lipsa martorilor din lucrări.
Amana cauza la data de 19.10.2007 pentru audierea martorilor din lucrări.