B**** G*******
Apelant ReclamantR** I***
Apelant ReclamantC**** G****** A*******
Apelant ReclamantF**** V*****
Apelant ReclamantS****** R*****
Intimat ReclamantADMISE CA FONDATE APELURILE, DESFIINŢEAZĂ ÎN PARTE SENTINŢA INSTANŢEI DE FOND ŞI S-AU RESPINS EXCEPŢIILE LIPSEI CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE, PASIVE ŞI A INADMISIBILITĂŢII CERERII ÎN ANTRENAREA RĂSPUNDERII FORMULATĂ ÎN BAZA ART.157 DIN l.31/1990 ŞI TRIMITE SPRE O NOUĂ SOLUŢIONARE ACEST CAPĂT DE CERERE LA TRIBUNALUL SATU MARE. Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea capătului de cerere formulat în baza art.155 din L.31/1990. cheltuielile de judecată solicitate, pentru capătul de cerere desfiinţat cu trimitere vor fi avute în vedere la rejudecare şi au fost obligaţi apelanţii să plătească intimaţilor cheltuieli de judecată parţiale în apel.
ÎN VEDEREA DELIBERĂRII S-A AMÂNAT PRONUNŢAREA DECIZIEI
în vederea deliberării s-a amânat pronunţarea hotărârii.
În vederea comunicării actelor depuse la dosar cu părţile prezente la acest termen, precum şi pentru ca acestea să-şi exprime poziţia cu privire la ele.
Apreciind ca legală cererea de amânare fornulată de apelanţi, având în vedere că la termenul de azi s-a comunicat întâmpinarea depusă la dosar.