B***** G*******
Recurent ReclamantC***** S***** - C******
Intimat PârâtT******** I**** M*****
MartorAdmite acţiunea.
Amânat pronunţarea pentrru data de 12.01.2009.
Se va face adresă pârâtului Chiraş Sergiu-Claudiu prin care i se va comunica un exemplar al raportului de expertiză spre studiu. Pentru studiul raportului de expertiză depus la termenul de astăzi la dosar de către expertul Dumitraş Alexandru, instanţa va dispune amânarea cauzei şi va relua procedura de citare cu pârâtul.
La apelul nominal făcut în şedinţă au răspuns : pentru reclamantul lipsă răspunde av.Goraş M., lipsă fiind pârâtul. Procedura legal îndeplinita. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Se desemnează expert în cauză domnul DUMITRAŞ ALEXANDRU, instanţa stabileşte avans onorariu expertiză 300 RON, ce va fi achitat de reclamantă urmând a face dovada acestui fapt. JUDECATA, Consideră necesar a se emite adresă către Dumitraş Alexandru, prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnat expert în cauză şi i se vor comunica obiectivele: identificarea autoturismului Opel Vectra, BT-03-VAT, stabilirea diferenţei de taxă de primă înmatriculare pentru acel autoturism, dar cu norme de poluare diferite Euro 2 şi Euro 3, stabilirea valorii de piaţă a autoturismului Opel Vectra, fabricaţie 2000, având în vedere vechimea, starea tehnică la nivelul anului 2007 când a fost achiziţionat; alte probleme a căror rezolvare se impune în cauză.
Văzând , că , este necesar a se efectua o expertiză auto , instanţa , dispune să se solicite o listă cu experţi auto de la Biroul de expertiză , şi ,
Procedura legal îndeplinita. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Instanţa legitimează martorul prezent, după care sub prestare de jurământ acesta este audiat, declaraţia sa fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar. JUDECATA, Consideră necesar a se reveni cu adresă către R.A.R. Botoşani prin care se va solicita a se comunica instanţei dacă norma de poluare a unui autoturism se stabileşte în cursul procedurii prealabile de înmatriculare, dacă Euro 2 sau Euro 3 poate fi stabilită şi în altă modalitate legală, şi
Procedura legal îndeplinita. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Instanţa legitimează martorul prezent, după care sub prestare de jurământ acesta este audiat, declaraţia sa fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar. Pune în vedere reclamantei să asigure prezenţa în instanţă a celuilalt martor, Lozneanu C., pentru a fi audiat şi să depună la dosar copia certificatului de înmatriculare al autoturismului. JUDECATA, Consideră necesar a se emite adresă către R.A.R. Botoşani prin care se va solicita as se comunica instanţei dacă norma de poluare a unui autoturism se stabileşte în cursul procedurii prealabile de înmatriculare, dacă Euro 2 sau Euro 3 poate fi stabilită şi în altă modalitate legală, şi
S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: JUDECATA, Acordă termen pentru citarea martorilor în vederea audierii acestora, şi
242 pct.2 C.P.C.
Având în vedere cererea formulată de reclamantă, prin care solicită administrarea probei testimoniale, instanţa considerând-o utilă cauzei, urmează a o admite, şi va dispune citarea martorului,
Consideră necesar a se emite adresă pârâtului prin care i se va pune în vedere ca pentru următorul termenul de judecată să depună la dosar întâmpinare, în condiţiile art.118 C.pr.civ., de asemenea să se prezente în instanţă pentru a i se lua interogatoriu civil, în caz contrar în temeiul art.225 C.pr.civ., instanţa putând aprecia lipsa „ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice”,