S**** I**
ContestatorF***** O*******
IntimatS******** P****** A*** Ş* Î************ D** C***** I********** P********** J******** V*****
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea cu privire la primul capăt de cerere . Admite, în parte, acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată prin cererea de la fila 3 . Constată că reclamantul a transmis pârâtului Fisică Octavian dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca Wartburg 353 W000, serie motor 2142223, serie saşiu 210 3167, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1998. Obligă pe pârâtul Fisică Octavian să transcrie dreptul de proprietate asupra autovehiculului sus-menţionat, în caz contrar, autorizează reclamantul să efectueze această operaţiune în baza documentelor enumerate în art. 8 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, pe cheltuiala pârâtului. Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Dispune comunicarea prezentei hotărâri pârâtului Fisică Octavian prin publicarea dispozitivului prezentei hotărâri într-un ziar de largă răspândire naţională, cheltuielile de publicare fiind în sarcina reclamantului. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare .
faţă de lipsa de procedură cu pârâtul Fisică Octavian, a se cita acesta prin publoicitate potrivit dispoziţiilor art. 95 C.pr.civ.
pentru a se cita intimaţii, cu copie cerere de precizare.. Revine cu adresă la Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Turnu Măgurele şi emite adresă reclamantului
Faţă de lispa de procedură cu pârâtul F***** O*******, se va cita acest pârât. Va emite adresă la Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Turnu Măgurele, să indice adresa intimatului F***** O*******.
pentru a se cita pârâtul Fisică Octavian cu copie de pe acţiune, cu menţiunea personal la interogatoriu şi să depună întâmpinare.Va emite adresă reclamantului să achite diferenţa de TT 16 şi să prezinte chitanţa în original - fila 4. Va pune în vedere apărătorului reclamantului să precizeze dacă solicită ca instanţa să dispună transcrierea sau să fie obligat pârâtul să întocmească toate formalităţile pentru înscriere