S**** P* M***** - A**
InculpatL**** R*****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul SANDU MIRCEA-ADI pentru săvârşirea infracţiunilor de: - violare de domiciliu prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare; - distrugere prev. şi ped. de art. 217 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal, la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că faptele sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 427/21.02.2008 a Judecătoriei Botoşani şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate. În temeiul art. 36 alin. 1 din Codul penal contopeşte pedepsele de faţă cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 427/21.02.2008 a Judecătoriei Botoşani, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Menţine măsura revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3462/23.12.2004 a Judecătoriei Botoşani, pedeapsă pe care o adiţionează la prezenta, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a b din Codul penal. Anulează vechiul mandat de executare şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri. Respinge pretenţiile civile formulate de partea civilă L**** R***** ca nedovedite. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 240 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 aprilie 2008.
Având în vedere că este imposibilă audierea martorului Sauciuc Aurel întrucât este plecat din ţară, instanţa revine la această probă în temeiul art. 329 alineat ultim Cod procedură penală. Văzând că sentinţa penală nr. 427/21 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 9259/193/2007 al Judecătoriei Botoşani nu este definitivă, instanţa
Având în vedere că nu s-a răspuns la mandatul de aducere emis pentru martorul Sauciuc Aurel, instanţa
Pentru a verifica dacă martorul Sauciuc Aurel este plecat din ţară aşa cum a arătat martora Spoială Mariana, instanţa dispune citarea acestuia cu mandat de aducere, şi
Având în vedere că nu s-a răspuns la mandatul de aducere emis pentru martora din lucrări, instanţa dispune a se emite un nou mandat. Dispune repetarea procedurii de citare cu martorul Sauciuc Aurel, şi
Văzând lipsa martorei din lucrări, instanţa dispune citarea acesteia cu mandat de aducere, şi
Constatând întemeiată şi utilă cauzei proba testimonială solicitată de inculpat, instanţa o admite. Dispune a se face adresă părţii vătămate să se prezinte în instanţă pentru a preciza dacă a fost despăgubită de către inculpat, cu se sumă şi dacă mai are pretenţii de la acesta, sens în care