S* A**** T****** R** S** P*** L********* C**** V*** A**** I****
ContestatorS* P***** L****** I** S*
IntimatB** R****** P***
IntimatAdmite excepţia perimării cererii invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1551 Cod procedură civilă, suspendă judecarea prezentei cauze până când contestatoarea va preciza dacă sentinţa civilă nr. 618/F/2007 din 20.11.2007 a Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a rămas sau nu irevocabilă
citarea contestatoarei prin lichidator cu menţiunea pentru agentul procedural să completeze dovada de îndeplinire a procedurii de citare în mod corespunzător, prin indicarea numelui şi prenumelui persoanei căreia îi înmânează citaţia, respectiv cu menţiunea de a preciza dacă sentinţa civilă nr. 618/F/2007 din 20.11.2007 a Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a rămas sau nu irevocabilă, sub sancţiunea suspendării conform art. 1551 Cod procedură civilă; - respinge cererea formulată de reprezentanţii intimaţilor privind amendarea agentului procedural; - prorogă pentru termenul de judecată următor discuţia cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B.E.J. Puia Romulus invocată de acesta prin întâmpinare.
citarea contestatoarei prin lichidator cu menţiunea pentru agentul procedural să indice numele şi prenumele persoanei căreia îi înmânează citaţia, respectiv cu menţiunea de a preciza dacă sentinţa civilă nr. 618/F/2007 din 20.11.2007 a Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a rămas sau nu irevocabilă, sub sancţiunea suspendării conform art. 1551 Cod procedură civilă; - prorogă pentru termenul de judecată următor discuţia cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B.E.J. Puia Romulus invocată de acesta prin întâmpinare.
admite cererea formulată de reprezentanta intimatei S.C. Portal Leasing IFN S.A. şi dispune introducerea în cauză a lichidatorului – Crist Vest Audit IPURL, cu sediul în Oradea, str. Republicii nr. 8, jud. Bihor; - citarea contestatoarei prin lichidator cu menţiunea să precizeze dacă sentinţa civilă nr. 618/F/2007 din 20.11.2007 a Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a rămas sau nu irevocabilă, sub sancţiunea suspendării conform art. 1551 Cod procedură civilă; - respinge cererea formulată de dl. av. Coprean Horaţiu; - prorogă pentru termenul de judecată următor discuţia cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B.E.J. Puia Romulus invocată de acesta prin întâmpinare.
-citarea contestatoarei cu menţiunea de a face dovada rămânerii irevocabile a sentinţei comerciale nr. 618/F/2007 a Tribunalului Comercial Bihor,