S*** O****** S***
ReclamantS*** L**** I**** S*****
PârâtAdmite acţiunea astfel cum a fost precizată. Cu apel.
Respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător Maria Aurelia Vasilache, formulată de către pârâta S.C. Lavert Impex S.R.L. Respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnei grefier Bujor Liliana, formulată de către pârâta S.C. Lavert Impex S.R.L. Fixează termen la 23.06.2008, C1, ora 8,30, pentru continuarea judecăţii pentru când se citează părţile prin agent procedural.
în vederea soluţionării cererii de recuzare formulată împotriva preşedintelui completului de judecată şi pentru ca, pârâta prin apărător , să formuleze în scris cererea de recuzare cu indicarea motivelor de fapt şi de drept şi să timbreze această cerere cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, până azi, la ora 13.00
pentru a se depune la dosar hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia aVI-a Comercială, sau un certificat de grefă din care să rezulte soluţia dată în dosarul nr.20123/3/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială
pentru a se depune la dosar hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia aVI-a Comercială, sau un certificat de grefă din care să rezulte soluţia dată în dosarul nr.20123/3/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială
pentru a se depune la dosar hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia aVI-a Comercială, sau un certificat de grefă din care să rezulte soluţia dată în dosarul nr.20123/3/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială şi pentru a i se comunica reclamantei actele depuse de pârâtă la acest termen de judecată
uneşte cu fondul cauzei excepţia prematurităţii, excepţie invocată de pârâtă prin apărător şi având în vedere susţinerile pârâtei prin apărător, urmează să amâne cauza pentru a se depune la dosar hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti ce face obiectul litigiului aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti- Secţia aVI-a Comercială, şi pentru ca reclamanta prin reprezentant să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 1227,85 lei , sub sancţiunea anulării cererii, ca insuficient timbrată,
având în vedere cererea modificatoare formulată de reclamant prin care îşi majorează câtimea cererii cu suma de 64.432,6 lei, pune în vedere reclamantei prin reprezentant să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 1227,85 lei şi pentru a da posibilitatea reclamantei să competee taxa judiciară de timbru
pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză contabilă, având în vedere că acesta nu a fost depus cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, astfel cu prevăd dispoziţiilor art.209 Cod procedură civilă; Cu privire la cererea formulată de expertul Nistor Ioan, privind suplimentarea onorariului cu suma de 2750 lei, urmează ca, această cerere să fie pusă în discuţie după ce expertul va depune la dosarul cauzei decontul pentru efectuarea expertizei,
având în vedere cererea de amânare formulată de expertul tehnic, Nistor Ioan, urmează să o încuviinţeze şi în vederea efectuării expertizei contabile
În vederea administrării probatoriului încuviinţat şi în vederea efectuării expertizei contabile
pentru a da posibilitatea pârâtei să formuleze întâmpinare şi pentru a se reveni cu adresă către expertul, Nistor Mandache Ioan, cu menţiunea de a amâna convocarea părţilor cu privire la efectuarea expertizei contabile, până ce instanţa va reveni cu adresă, în care se vor indica obiectivele finale ale expertizei
În vederea administrării probatoriului încuviinţat