D****** I****
PetentP******* P*******
IntimatDosar 932/283/2007 R O M A N I A Judecătoria Pucioasa-Judetul Dâmboviţa Sentinta civilă nr.807 Sedinta publică din: 28.09.2007 Preşedinte :Brînzică Bogdana Grefier : Switalski Daniela Pe rol fiind solutionarea plângerii la contravenţie formulată de petentul Dumitra Ionuţ domiciliat în Pucioasa, str Abator , nr.7 ,jud Dâmbovita , împotriva intimatei Primăria Pucioasa cu sediul în Pucioasa, str Fântânelor, nr.7, judet Dâmboviţa. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul intimatei ,lipsă fiind petentul. Procedura de citare incompletă cu intimata se acoperă prin prezenta dlui cons,. Catana Adrian. Actiunea scutită de plata taxei de timbru. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care referă oral modul de indeplinire a procedurii de citare , obiectulpricinii precum si stadiul judecătii ,după care : Reprezentantul intimatei depune la dosar delegatie , înscrisuri în două exemplare ,precizează că nu are alte cereri de formulat, solicită judecarea cauzei. Nemaifiind alte cereri de formulat , instanta constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fondul cauzei. Dl cons. Catana Adrian pentru intimată solicită respingerea plângerii petentului , apreciază că este neintemeiată. I N S T A N T A Deliberând asupra cauzei civile de fata, Cu adresa nr.10195/2o.06.2007 a Primăriei or. Pucioasa a fost trimis spre competenta soluţionare şi înregistrata pe rolul acestei instanţe sub nr.932/283/2007 plângerea petentului Dumitru Ionuţ împotriva procesului verbal de contravenţie seria DB nr.000275 din 12.06.2007 prin care a fost sancţionat contravenţional cu amenda în cuantum de 100lei . În motivarea plângerii petentul a arătat ca la data de 12.06.2007 se ducea cu căruţa la o mătuşă să-i ducă nisip,astfel că a fost nevoit să circule pe strada Republicii,neavând altă cale de acces. S-a depus la dosar copie de pe procesul verbal sus menţionat . Primăria or. Pucioasa a formulat în scris cerere de admitere a probei cu înscrisuri,admisă de instanţă,depunând la dosar copii de pe următoarele acte:Hotarârea Consiliului Local Pucioasa nr.39/1999,Hotărârea Consiliului Local Pucioasa nr.29/1997,extras din Regulamentul de aplicare a O.G. 21/2002. Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine urmatoarele: Prin procesul verbal seria DB nr.000275 din 12.06..2007 petentul a fost sancţionat contravenţional cu amenda în cuantum de 100 lei pentru savârşirea contravenţiei prevazute de art.19 lit.g din Regulamentul de aplicare a OG 21/2002,respectiv pentru faptul că a circulat cu vehicul cu tracţiune animală pe alt traseu decât cel stabilit de P******* P*******. Petentul nu neagă săvârşirea faptei şi arată doar în plângere că a fost nevoit de împrejurari saă circule pe strada Republicii,neavând altă cale de acces pentru a ajunge la mătuşa sa. Potrivit art.21 alin 3din OG 2/2001 la stabilirea sancţiunii se ţine seama printre altele de gradul de pericol social al faptei,de imprejurari,de urmarea produsă şi de circumstanţele personale ale contravenientului .Ţinând seama de aceasta prevedere,instanţa apreciaza că fapta de care se face vinovat petentul prezintă o gravitate redusă,astfel ca sancţionarea sa cu maximul amenzii prevăzut de art 19 lit g din Regulamentul de aplicare a OG 21/2002 apare ca excesiva. Pentru considerentele mai sus aratate,instanţa în temeiul art 34 din OG 2/2001 va admite în parte plângerea,va anula în parte procesul-verbal de contravenţie nr.1450096/28.03.2007 şi va reduce amenda aplicată de la 100 lei la 50 lei,apreciind că acest cuantum este suficient pentru a atrage atenţia petentului cu privire la comportamentul său viitor. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite în parte plângerea formulată de petentul Dumitra Ionuţ domiciliat în Pucioasa, str Abator , nr.7 ,jud Dâmbovita , împotriva procesului verbal de contravenţie seria DB nr. 000275/12.06.2007 intimată fiind Primăria oraş Pucioasa- Poliţia Comunitară cu sediul în Pucioasa, str Fântânelor, nr.7, judet Dâmboviţa. Anulează în parte procesul verbal de contravenţie sus menţionat şi reduce cuantumul amenzii aplicate petentului de la 100 lei la 50 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.09.2007. PREŞEDINTE, GREFIER, RED BB BRÎNZICĂ BOGDANA SWITALSKI ARGENTINA TEHN FV 5 EX/8.10.2007