R********* B*** S* P*** R****** L****
PetentI************ J******* D* P****** M**** P*** R****** M****
IntimatxÎn baza art 260 Cod procedură civilă, amână pronunţarea pentru data de 8 aprilie 2008, orele 15,00 , în şedinţă publică. Părţile pot depune concluzii scrise .
x Recitarea intimatului cu un ex din înscrisurile depuse la dosar de către petentă şi cu menţiunea să-şi exprime în scris punctul de vedere cu privire la acestea.
Pentru respectarea principiului contradictorialităţii în cauză se vor comunica cu intimatul înscrisurile depuse în cauză la acest termen de judecată şi acordă termen de judecată la data de 21 februarie 2008.
x Pune în vedere reprezentantului petentei să facă dovada că persoana care efectua paza era angajatul SC G4S SECURITY SRL/ SC ROSEGUR SA , şi nu al SC Raiffeisen Bank SA. Recitat intimatul cu menţiunea să-şi exprime punctul de vedere cu privire la excepţia invocată de către reprezentantul petentei şi anume aceea a lipsei calităţii de petent .
xRecitarea intimatului. Incuviinţează proba cu martorul Străinu Ilie apreciind-o ca fiind utilă. Amână judecarea cauzei la 15 noiembrie 2007.
Pentru a se face dovada comunicării procesului verbal cu petenta, acordă termen de judecată la 27 septembrie 2007.