B***** F***** M*****
InculpatR***** R***** L******
Martorîncheiere de îndreptare a erorilor materiale
în baza art. 87 al. 1 din OUG. 195/2002 cu aplicarea art. 74-76 lit. d cod penal condamnă pe inculpatul B***** F***** M***** fiul lui Gheorghe şi Măria nasc. la 29.09.1974 în Satu Mare jud. Satu Mare, CNP *********2013, cetăţean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, consilier Agenţia de Protecţie a Mediului Satu Mare, dom. în loc. Satu Mare str. Astronauţilor bl. A 13, ap. 40, jud. Satu Mare, căsătorit, are un copil minor, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală la pedeapsa de : - 3 luni închisoare In baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. In baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 6 luni termen de încercare. In baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. In baza art. 75 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. In baza art. 191 al.l cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Amână pronunţarea la data de 14.03.2008, camera 65, ora 12.
SE CITEAZĂ INCULPATUL CU MANSAT DE ADUCERE, SE CITEAZĂ MARTORUL R***** R***** L******
S-a formulat cerere de amânare din parte inculpatului, pentru angajare de apărător.