F******* I** V***** L* A* M***** D*********
Recurent ReclamantI******* L*****
Recurent ReclamantF******* V*******
IntimatF******* A*****
Recurent ReclamantF******* N******
PârâtAdmite cererea de abţinere, formulată de d-na magistrat M.F., de la soluţionarea prezentei cauze. Se înaintează cauza compartimentului registratură în vederea repartizării aleatorii conform HCSM nr. 614/2008.. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iulie 2010
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii F. A. F. I. V., I.L, B. M., E. L., E.A.D, împotriva pârâtei F. S. Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2009.
Amână pronunţarea la data de 15.05.2009. Cu apel odată cu fondul.
Pune în vedere pârâtei F S să depună la dosar copia certificatului de deces al pârâtului F N, precum şi dovada calităţii de moştenitor. Pune în vedere apărătoarei reclamanţilor să depună dovezi din care să rezulte că numita F V este moştenitoare legală a defunctului F N. Amână judecarea cauzei la 08.05.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2009
În temeiul disp.art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă amendează experta P M, identificată cu CNP *********4991, cu domiciliul în Piteşti, str. Petrochimiştilor, bl. B8, sc. D, ap. 1, judeţul Argeş, cu suma de 200 lei, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar completarea la raportul de expertiză, la mai multe termene de judecată, acest lucru conducând la tergiversarea soluţionării cauzei. Se revine cu adresă către d-na expert P M, în sensul celei existente la fila 163 din dosar, atrăgându-i-se atenţia în continuare asupra dispoziţiilor art.108 ind.1 pct.2 lit. c) Cod procedură civilă, în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiei instanţei. Amână judecarea cauzei la 03.04.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor potrivit dispoziţiilor art.153 ind.1 alin.1 Cod proc.civilă. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda aplicată expertei şi cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2009
În temeiul disp.art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă amendează experta Popescu Maria, identificată cu CNP *********4991, cu domiciliul în Piteşti, str. Petrochimiştilor, bl. B8, sc. D, ap. 1, judeţul Argeş, cu suma de 200 lei, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar completarea la raportul de expertiză, la mai multe termene de judecată, acest lucru conducând la tergiversarea soluţionării cauzei. Se revine cu adresă către d-na expert Popescu Maria, în sensul celei existente la fila 163 din dosar, atrăgându-i-se atenţia în continuare asupra dispoziţiilor art.108 ind.1 pct.2 lit. c) Cod procedură civilă, în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiei instanţei. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a se aduce la cunoştinţă refuzul nejustificat al expertei de a depune lucrarea la mai multe termene consecutive şi pentru a lua legătura cu aceasta pentru a se conforma dispoziţiei instanţei, precizând faptul că au fost admise obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză la data de 30.05.2008 şi că experta s-a deplasat în teren la data de 11.09.2008. Amână judecarea cauzei la 13.03.2009. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda aplicată expertei şi cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2009.
Respinge cererea de reexaminare amenzi.Irevocabilă. Respinge cererea de înlocuire formulată de d-na expert P M. Se revine cu adresă către d-na expert P M, în sensul celei existente la fila 148 din dosar, atrăgându-i-se atenţia în continuare asupra dispoziţiilor art.108 ind.1 pct.2 lit. c) Cod procedură civilă, în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiei instanţei. În temeiul disp.art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă amendează experta P M, identificată cu CNP *********4991, cu domiciliul în Piteşti, str. Petrochimiştilor, bl. B8, sc. D, ap. 1, judeţul Argeş, cu suma de 100 lei, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar completarea la raportul de expertiză, la mai multe termene de judecată, acest lucru conducând la tergiversarea soluţionării cauzei. Amână judecarea cauzei la 06.02.2009. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda aplicată expertei şi cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2009
Respinge cererea de înlocuire formulată de d-na expert Popescu Maria. Se revine cu adresă către d-na expert Popescu Maria, în sensul celei existente la fila 143 din dosar, atrăgându-i-se atenţia în continuare asupra dispoziţiilor art.108 ind.1 pct.2 lit. c) Cod procedură civilă, în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiei instanţei. În temeiul disp.art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă amendează experta Popescu Maria, identificată cu CNP *********4991, cu domiciliul în Piteşti, str. Petrochimiştilor, bl. B8, sc. D, ap. 1, judeţul Argeş, cu suma de 100 lei, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar completarea la raportul de expertiză, la mai multe termene de judecată, acest lucru conducând la tergiversarea soluţionării cauzei. Atrage atenţia tuturor părţilor din proces asupra dispoziţiilor art.108 ind.1 pct.2 lit.d) Cod procedură civilă, în raport de menţiunile făcute de expert în cererea de înlocuire. Amână judecarea cauzei la 16.01.2009. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda aplicată expertei şi cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2008
Încuviinţează cererea formulată de apărătoarea reclamanţilor şi de către pârâta prezentă şi acordă un nou termen de judecată pentru lipsa completării la raportul de expertiză, completare dispusă a fi efectuată în cauză de d-na expert Popescu Maria. În temeiul disp.art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă amendează experta Popescu Maria, identificată cu CNP *********4991, cu domiciliul în Piteşti, str. Petrochimiştilor, bl. B8, sc. D, ap. 1, judeţul Argeş, cu suma de 100 lei, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar completarea la raportul de expertiză, la mai multe termene de judecată, acest lucru conducând la tergiversarea soluţionării cauzei. Se revine cu adresă către d-na expert Popescu Maria, în sensul celei existente la fila 134 din dosar, atrăgându-i-se atenţia în continuare asupra dispoziţiilor art.108 ind.1 pct.2 lit. c) Cod procedură civilă, în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiei instanţei. Amână judecarea cauzei la 12.12.2008. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda aplicată expertei şi cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2008
Acordă termen de judecată pentru lipsa completării la raportul de expertiză dispusă a fi efectuată în cauză de expert Popescu Maria. În temeiul disp.art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă amendează experta Popescu Maria, identificată cu CNP *********4991, cu domiciliul în Piteşti, str. Petrochimiştilor, bl. B8, sc. D, ap. 1, judeţul Argeş, cu suma de 50 lei, întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar completarea la raportul de expertiză, la mai multe termene de judecată, acest lucru conducând la tergiversarea soluţionării cauzei. Se revine cu adresă către d-na expert Popescu Maria, în sensul celei existente la fila 131 din dosar, atrăgându-i-se atenţia în continuare asupra dispoziţiilor art.108 ind.1 pct.2 lit. c) Cod procedură civilă, în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiei instanţei. Amână judecarea cauzei la 14.11.2008, la cererea părţilor. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda aplicată expertei şi cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2008
Admite cererea formulată de apărătoarea reclamanţilor privind acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa completării la raportul de expertiză. Se revine cu adresă către d-na expert P M să completeze raportul de expertiză conform obiecţiunilor admise la termenul de judecată din 30.05.2008, cu citarea părţilor, potrivit disp.art.208 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul de a identifica toate construcţiile aflate pe teren ( atât construcţiile vechi cât şi cele noi), să precizeze cui aparţin acestea, să precizeze dacă prin amplasarea construcţiilor le este îngrădit reclamanţilor accesul la conducta de apă, la canalul colector şi intrarea în curtea folosită în comun, să efectueze şi o schiţă, având în vedere deschiderea la stradă. Amână judecarea cauzei la 10.10.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2008
Se revine cu adresă către d-na expert Popescu Maria să completeze raportul de expertiză conform obiecţiunilor admise la termenul de judecată din 30.05.2008, cu citarea părţilor, potrivit disp.art.208 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul de a identifica toate construcţiile aflate pe teren ( atât construcţiile vechi cât şi cele noi), să precizeze cui aparţin acestea, să precizeze dacă prin amplasarea construcţiilor le este îngrădit reclamanţilor accesul la conducta de apă, la canalul colector şi intrarea în curtea folosită în comun, să efectueze şi o schiţă, având în vedere deschiderea la stradă. Amână judecarea cauzei la 12.09.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2008
Admite obiecţiunile formulate de pârâta F S la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Popescu Maria. Se revine cu adresă către d-na expert să completeze raportul de expertiză, cu citarea părţilor, potrivit disp.art.208 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul de a identifica toate construcţiile aflate pe teren ( atât construcţiile vechi cât şi cele noi), să precizeze cui aparţin acestea, să precizeze dacă prin amplasarea construcţiilor le este îngrădit reclamanţilor accesul la conducta de apă, la canalul colector şi intrarea în curtea folosită în comun, să efectueze şi o schiţă, având în vedere deschiderea la stradă. Pune în vedere pârâtei F S să depună la dosar, în termen de 5 zile, lista cu domiciliul martorului G Ş, în vederea citării acestuia, sub sancţiunea decăderii din probă. Se citează martorul G Ş la adresa ce va fi indicată. Amână judecarea cauzei la 27.06.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2008
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsa de procedură cu reclamanţii, dând totodată posibilitate pârâtei F S să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză de d-na expert Popescu Maria. Menţine obligaţia reclamanţilor de a prezenta interogatoriile spre a fi administrate pârâţilor şi de a prezenta personal martorii, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probele încuviinţate. Menţine obligaţia pârâtei F S de a formula şi prezenta interogatoriile pe care doreşte să le administreze reclamanţilor, de a se prezenta personal la următorul termen pentru a răspunde la interogatoriul solicitat de reclamanţi, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă şi de asemenea de a prezenta martorul G Ş necitat, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probele încuviinţate. Pune în vedere martorei R R să se prezinte necitată la termenul acordat, în vederea audierii. Potrivit disp.art.153 Cod proc.civilă rap.la art.218 Cod proc.civilă se reia procedura de citare cu reclamanţii şi pârâtul F N cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la 30.05.2008, pentru când pârâta F S are termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2008
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsa de procedură cu reclamanţii. Se revine cu adresă către d-na expert Popescu Maria, în sensul de a efectua expertiza dispusă în cauză cu respectarea dispoziţiilor art.208 şi art.209 Cod proc.civilă, , cu următoarele obiective.  să identifice construcţiile aflate pe terenul în folosinţă comună şi să precizeze cui aparţin acestea, în funcţie de actele de proprietate ale părţilor;  să precizeze dacă prin amplasarea acestor construcţii le este îngrădit accesul reclamanţilor la conducta de apă, la canalul colector şi intrarea în curtea folosită în comun. Menţine obligaţia reclamanţilor de a prezenta interogatoriile spre a fi administrate pârâţilor şi de a prezenta personal martorii, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probele încuviinţate. Menţine obligaţia pârâtei Fluturel Sofia de a formula şi prezenta interogatoriile pe care doreşte să le administreze reclamanţilor, de a se prezenta personal la următorul termen pentru a răspunde la interogatoriul solicitat de reclamanţi, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă şi de asemenea de a prezenta martorii necitaţi, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probele încuviinţate. Potrivit disp.art.153 Cod proc.civilă rap.la art.218 Cod proc.civilă se reia procedura de citare cu reclamanţii şi pârâtul F******* N******, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la 18.04.2008, pentru când pârâta Fluturel Sofia are termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2008
În temeiul disp.art.243 alin.1 pct.1 Cod proc.civ. suspendă judecata cauzei. Cu recurs. În temeiul disp.art.243 alin.1 pct.1 Cod proc.civ. suspendă judecata cauzei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2008
Se emite adresă către expertul desemnat în sensul de a efectua expertiza dispusă în cauză cu respectarea dispoziţiilor art.208 şi art.209 Cod proc.civilă, , cu următoarele obiective.  să identifice construcţiile aflate pe terenul în folosinţă comună şi să precizeze cui aparţin acestea, în funcţie de actele de proprietate ale părţilor;  să precizeze dacă prin amplasarea acestor construcţii le este îngrădit accesul reclamanţilor la conducta de apă, la canalul colector şi intrarea în curtea folosită în comun. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize, în sensul de a comunica numirea în cauză a d-nei expert Popescu Maria. Menţine obligaţia reclamanţilor de a prezenta interogatoriile spre a fi administrate pârâţilor, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Menţine obligaţia pârâtei F S de a formula şi prezenta interogatoriile pe care doreşte să le administreze reclamanţilor, sub sancţiunea decăderii din această probă şi să se prezinte personal la următorul termen pentru a răspunde la interogatoriul solicitat de reclamanţi, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă. Pune în vedere martorilor să se prezinte necitaţi la următorul termen, în vederea audierii. Potrivit disp.art.153 Cod proc.civilă rap.la art.218 Cod proc.civilă se reia procedura de citare cu reclamanţii şi pârâtul F N, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la 18.01.2008, pentru când pârâta F S are termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2007
Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să facă dovada achitării onorariului pentru expert în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă, potrivit disp.art.170 alin.3 Cod proc.civilă. Se emite adresă către expertul desemnat (numai după depunerea dovezii de achitare în integralitate a onorariului), în sensul de a efectua expertiza dispusă în cauză cu respectarea dispoziţiilor art.208 şi art.209 Cod proc.civilă, , cu următoarele obiective.  să identifice construcţiile aflate pe terenul în folosinţă comună şi să precizeze cui aparţin acestea, în funcţie de actele de proprietate ale părţilor;  să precizeze dacă prin amplasarea acestor construcţii le este îngrădit accesul reclamanţilor la conducta de apă, la canalul colector şi intrarea în curtea folosită în comun. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize, în sensul de a comunica numirea în cauză a d-nei expert Popescu Maria. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în susţinerea cererii, lista cu numele şi adresele martorilor propuşi spre audiere, în termen de 5 zile, sub sancţiunea prev.de disp.art.170 alin.3 Cod proc.civilă şi să formuleze interogatoriile spre a fi administrate pârâţilor, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Pune în vedere pârâtei Fluturel Sofia să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, lista cu numele şi domiciliile martorilor, în vederea citării şi să formuleze interogatoriile pe care doreşte să le administreze reclamanţilor, sub sancţiunea decăderii din această probă. Se vor cita martorii propuşi de părţi la adresele ce vor fi indicate. Potrivit disp.art.153 Cod proc.civilă rap.la art.218 Cod proc.civilă se citează reclamanţii şi pârâtul F******* N******, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la 14.12.2007, pentru când pârâta Fluturel Sofia are termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2007
În temeiul disp.art.96 Cod procedură civilă acordă termen la cererea părţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor comunicate la acest termen. Amână judecarea cauzei la 16.11.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2007