O****** A**
ReclamantV******** L**** M******
ReclamantD**** S*******
ReclamantP****** M****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii O. A V. L.Mi., şi D. S., mpotriva pârâtului P.M. Consfinţeşte învoiala părţilor, după cum urmează: „ Noi reclamantele O.A.şi V. L. M. dăm din terenul de 1802 m, în pct.” Acasă”, lotul nr. 1, obţinut prin decizia civilă nr. 1639 din 7 noiembrie 2002, suprafaţa de 800 mp cu vecinii: la N. P. M., S- B. C. ( moştenitorii), la V- A. F. ( moştenitorii), la E- O.uA. şi V.Li.M., pârâtului P. M. şi primim în schimb de la acesta suprafaţa de teren de 800 m.p. cu vecinii: la N-N. I.( cu moştenitorii), la S- O. A. şi V. L. M., la V-P.M.i şi la E- D. N.( moştenitorii) şi V. L. M.. Eu, O.A. şi V. L. M. suntem de acord ca suprafaţa de 526 m.p. obţinuţi de D. S. prin decizia civilă nr. 1639 din 7 noiembrie 2002 să rămână definitiv în posesia ei, cu vecinii: La N- drum naţional, la S- D.S., la E- D. S., la V- A. .F. Eu, P. M., dau din terenul meu în suprafaţă de 1002 m.p. pct.”Acasă” lotul nr. 2 obţinuţi prin decizia civilă nr. 1639 din 7 noiembrie 2002, suprafaţa de 800 mp. reclamantelor O,. A. şi V. L. M. cu vecinii: la N- N. I.( moştenitorii ), la S O. A. şi V, L. M., la V-P. M., la E- D. N. ( moştenitorii) şi V. L. M. Si primesc în schimb de la acestea suprafaţa de 800 m.p. cu vecinii: la N-P. M., la S- B.C. ( moştenitorii), la V- A. F., la E-O.A. şi V.L.M.. După această tranzacţie, noi O. A. şi V. L. M.avom deţine lotul nr. 1 în suprafaţă de 1802 mp. cu vecinii: la N- N.I., la S- B.C. ( moştenitorii), E D.N. şi V.L. M. la V-P. M., conform schiţei nr. 11. Eu, P. M. voi deţine lotul nr. 2 pct. „ Acasă”, cu vecinii; la N-D.S. şi N. I., la S-.B. C., la V-A. F., la E-O. A. şi V. L. M. Eu, P.M.i dau lui D. S. terenul meu în suprafaţă de 1802 m.p., pct. „ Acasă”, lotul nr. 2 obţinuţi prin decizia civilă nr. 1639 din 7 noiembrie 2002 pe amplasamentul nou ca urmare a tranzacţiei survenite între mine şi reclamantele O.A. şi V. L. M., cu vecinii: la N-D.S. şi N.I.la S- B.C. V- A. F.şi D. Sm., la E O. A. şi V.L. M. şi primesc în schimb de la D. S. terenul în suprafaţă de 360 m.p pct. „Caporal Dogaru” obţinuţi prin sentinţa civilă nr. 5049 din 23 noiembrie 2006 cu vecinii: la N- Canal cu dale, la E-P. F., la S- str. Vasile Militaru, la V-P.M. şi terenul de 6000 mp din suprafaţa totală de 18500 mp. ce i-au revenit prin Actul de partaj voluntar nr. 2207 din 10 noiembrie 2003, situat în comuna Buzoieşti, satul Ioneşti, judeţul Argeş cu vecinii: la E Drum comunal, la N D. S., la V râul Teleorman, la S S.A.. Eu, P. M.sunt de acord ca suprafaţa de 526 mp obţinuţi de D.S.prin decizia civilă nr. 1639 din 7 noiembrie 2002, să rămână definitiv în posesia ei cu vecinii: la N Drum naţional, la S D. Sm., la E .D .S., la V A. F., Eu D. S.dau lui P. M.terenul în suprafaţă de 360 mp, punct „ Caporal Dogaru” din Piteşti obţinuţi prin Sentinţa civilă nr. 5049 din 23 noiembrie 2006 cu vecinii: la N Canal dale, la E P.F., la S str. Vasile Militaru, la V .P M. Dau şi terenul în suprafaţă de 6000 mp din cei 18500 mp ce mi-au revenit prin Actul de partaj voluntar 2207 din 10 noiembrie 2003 situat în comuna Buzoieşti, satul Ioneşti cu vecinii: la E Drum comunal, la V râul Teleorman, la N D. S. la S S. A. tot lui P. M.şi primesc de la acesta suprafaţa de 1802 mp punct „Acasă„ lot nr. 2 ce i-a revenit prin decizia civilă 1639 din 7 noiembrie 2002 pe noul amplasament, ca urmare a tranzacţiei dintre P. M. şi O. AV .M. Eu D. S. rămân în continuare proprietara terenului de 526 mp (819 mp) obţinuţi prin decizia civilă nr. 1639 din 7 noiembrie 2002 cu vecinii: la N Drum naţional, la E D., S., la V A. F., S D.S., pe care îl stăpânesc din 4 aprilie 1976. Tranzacţie pe loturi Nouă O. A. şi V.L. M.ne revin: -lotul nr. 1 punct Acasă în suprafaţă de 1802 mp cu vecinii: la N N. I.( moştenitorii), la S B. C. ( moştenitorii), la E D.N. ( moştenitorii) şi V.LM, la V DS ( în urma tranzacţiei cu P. M.i). Mie D. S.îmi revine Lotul nr. 2 punct Acasă în suprafaţă de 1802 mp cu vecinii: la N D. S. şi N.I.(moştenitorii), la S B.C.( moştenitorii) la V A. F. ( moştenitorii), la E O. A., V. L. M.şi punct Moşoaia suprafaţa de 526 mp ( din 819 mp) cu vecinii: la N Drum naţional, la E D.S. la V A.F.a S D.S. Mie P. M.îmi revine Lotul nr.3, punct Caporal Dogaru cu suprafaţa de 360 mp cu vecinii: la N Canal cu dale, la S str. Vasile Militaru, la E P. F., la V P.M. şi terenul din Buzoieşti de 6000 mp cu vecinii: la E Drum naţional, la V râul Teleorman, la N D.S., la S S.A. Noi reclamantele şi pârâtul ne declarăm mulţumiţi de tranzacţie intervenită între noi şi declarăm că nu vom face nici apel şi nici recurs împotriva hotărârii ce se va pronunţa precizând că nu mai avem nicio pretenţie unui faţă de ceilalţi. Semnături O.A. / s. indescifrabil V.L. M. / s. indescifrabil P. M. / s. indescifrabil D. S. / s. indescifrabil.” Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2007.