P***** I**
ReclamantV*** M****
ReclamantP***** J***
ReclamantP***** A** M****
ReclamantP***** E**** G******
ReclamantAdmite în parte cererea de îndreptare a erorii materiale. Cu apel.
Admite in parte actiunea. Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 16.10.2008
Pentru a da posibilitate reclamanţilor să facă dovada domiciliilor actuale ale pârâtelor şi a împrejurării dacă acestea mai sunt în viaţă, precum şi să depună la dosar relaţii de la Primăria Municipiului Bucureşti – Evidenţa Proprietăţii cu privire la imobilul situat str. Intrarea Craiovei nr. 31bis
Faţă de lipsa relaţiilor.
În vederea revenirii cu adresă către expert.
Faţă de lipsa relaţiilor solicitate.
În vederea comunicării situaţiei juridice a terenului în cauză, urmează a se emite adresă către Primăria Municipiului Bucureşti – Serviciul pentru Evidenţa Proprietăţii, în vederea comunicării dacă s-au formulat cereri de restituire a terenului în cauză, urmează a emite adrese către Primăria Municipiului Bucureşti – Comisia pentru Aplicarea Legii 10/2001 şi către Primăria Sectorului 6 Bucureşti – Subcomisia pentru Aplicarea Legii 18/1991.
Faţă de lipsa de procedură cu pârâtele.
Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să facă demersurile necesare la Inspectoratul Naţional de Evidenţă a Populaţiei, pentru aflarea domiciliului actual al ambelor pârâte, pecum şi dacă acestea mai sunt în viaţă, având ân vedere vârsta înaintată a acestora, sub sancţiunea suspendării cauzei, pevăzută de art. 155 ind. 1 cod procedură civilă. Se va reveni cu adresă către expertul desemnat pentru a depune la dosar raportul de expertiză şi cu menţiunea că onorariul provizoriu expert a fost achitat de către reclamanţi. Se va reveni cu adresă către Primăria Municipiului Bucureşti – Serviciul Nomenclatură Urbană şi către Primăria Sectorului 6 Bucureşti- Serviciul Public de Finanţe Publice, pentru a ne comunica istoricul adresei poştale pentru imobilul din Bucureşti str. Intrarea Craiovei nr. 31, şi respectiv, istoricul de rol fiscal cu privire la suprafaţa de teren de 440 mp situat în Bucureşti, str. Intrarea Craiovei, nr. 31, fostă Prelungirea Craiovei, precum şi toate actele pe care le deţin cu privire la acesta. Se vor cita martorii Gavrilă Maria cu domiciliul în str. Smochinului nr. 37 şi Lungoci Andrei cu domiciliul în str. Smochinului nr. 21, sector 6, Bucureşti. Amână cauza şi acordă termen la data de 28.02.2008, completul C2, ora 8.30 pentru când reclamanţii au termen în cunoştinţă şi pentru când se va relua procedura de citare cu pârâtele la adresele indicate în cererea de chemare în judecată.
Constatand ca probele solicitate de către reclamanti, proba cu doi martori, proba cu inscrisuri, proba cu expertiza topografica, sunt concludente şi utile, in baza art. 156 CPC, urmeaza a le incuviinta, În vederea comunicarii istoricului de rol fiscal pentru imobilul situat în Bucuresti, str.Intrarea Craiova, nr.31, fosta Prelungirea Craiovei fara numar.