T**** I****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată introdusă de către Penitenciarul Focşani – Cartier Mândreşti – judeţul Vrancea, privind pe condamnatul T**** I**** născut la data de 09.01.1983 fiul lui Constantin şi Ileana, aflat în prezent în acel penitenciar, în executarea pedepsei de 5 ani şi 3 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208-209 Cod penal. Constată că deţinutul îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 59 Cod penal şi dispune liberarea condiţionată .