O****** N******
PetentP******* O******* M******
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul verbal nr. 7/19.09.2007 şi exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 1000 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 13.03.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
Respinge cererea de decădere din proba testimonială formulată de către apărătorul petentului. Prorogă efectuarea unei expertize de specialitate, după administrarea probei testimoniale. Amână judecarea cauzei la 06.03.2008, pentru când se va cita martorul din acte cu mandat de aducere. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite excepţia de litispendenţă. Încuviinţează pentru petent proba cu interogatoriu, proba cu un martor, pe situaţia de fapt, respectiv Mihai T Nicolae şi proba cu relaţii de la intimată în sensul de a înainta dispoziţia nr. 1968/9.12.2005 şi fişa postului agentului constatator care a întocmit procesul verbal de contravenţie. Dispune citarea martorului la adresa indicată. Emite adresă către intimată, cu menţiunea de a înainta relaţiile solicitate. Menţine citarea martorului din acte Amână judecarea cauzei la data de 24.01.2008, pentru când se citează intimata şi martorii, petentul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Citează petentul cu copie de pe întâmpinarea formulată de organul constatator. Dispune citarea, în calitate de martor a numitului Radu Artur Cornel, domiciliat în Piteşti, str. Libertăţii, bl. 37, sc. B, ap. 8, judeţul Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 13.12.2007, pentru când se citează părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2007.