O****** M*****
ReclamantP******* O******* S******
PârâtP******* M*********** D***
PârâtVăzând încheierea pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 28 august 2008, prin care s-au soluţionat incidentele procedurale ivite, împrejurare în care s-a dispus în temeiul disp. art.98 alin.3 din ROI, modificată prin Hot. 614/2008, repartizarea aleatorie a cauzei în aplicaţia ECRIS, stabilindu-se termen de judecată la data de 15.09.2008, pe completul C1 civil,
Faţă de cererea formulată de reprezentanta pârâtului P******* O******* S******, Văzând disp. art. 156 alin. 1 cod proc. civ. şi ţinând cont că este primul termen de judecată după casarea cu trimitere spre rejudecare, o apreciază ca întemeiată, Ţinând seama de principiul disponibilităţii - care guvernează procesul civil – şi constatând că, deşi instanţa, în exercitarea rolului activ, a pus în discuţia reprezentantului reclamantei necesitatea completării cadrului procesual, însă acesta a învederat că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu cele trei comisii de aplicare a legii fondului funciar,