S* S***** A* C******** S**
ReclamantS* I**** D******* C******** S**
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. ŞTEFAN AG CONSTRUCT SRL, împotriva pârâtei S.C. IMSAT DOBROGEA CONSTRUCT SRL. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2009.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile aflate la dosar, având în vedere faptul că a fost angajat la acest termen şi pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi al înscrisurilor ataşate acesteia, fiind depuse la dosar într-un singur exemplar. Se reia procedura de citare cu pârâta S* I**** D******* C******** S**, potrivit disp.art.85 Cod proc.civilă, la sediul indicat în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la 23.01.2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2008