G***** P****
InculpatÎndreaptă eroarea materială din cuprinsul minutei şi a dispozitivului Sentinţei Penale nr.48/2009 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosar nr. 1004/833/2008, va face referire la art. 86alin. 2 diOUG.195/2002,având deci, în mod corect, următorul conţinut:” În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, condamnă pe inculpatul G***** P****, fiul lui Ioan şi Lucia, născut la 17.01.1961 în municipiul Iaşi, jud. Iaşi, dom. în com. Batăr, satul Talpoş nr. 563, jud. Bihor şi locuind fără forme legale în com. Pietroasa, satul Chişcău nr. 60, jud. Bihor, cetăţenie română, studii gimnaziale, stagiul militar satisfăcut, mecanic în cadrul SC CONSAB SRL ORADEA, căsătorit, CNP *********3461, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6(şase) luni închisoare” Prezenta încheiere face parte integrantă din Sentinţa Penală nr. 48/2009 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosar nr. 1004/833/2008.
condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendare condiţionată, cu apel în 10 zile de la pronunţare
Faţă de lipsa martorului şi în vederea revenirii cu citaţie către acesta cu menţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neprezentare.
În vederea audierii martorilor propuşi de acuzare.
Faţă de lipsa inculpatului şi în vederea citarii acestuia cu mandat de aducere de la ambele adrese, amână judecarea cauzei pentru data de 21.01.2009