B****** C******
ReclamantS**** M****
ReclamantG***** T******
ReclamantA**** M****
ReclamantC**** M******
ReclamantAvând în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 104/20.01.2009 pronunţată de Curtea Constituţională, general obligatorii, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului I şi II din OUG nr. 75/2008 vizând competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă în primă instanţă de curţile de apel, văzând prevederile articolului 2 litera c din Codul de procedură civilă coroborat cu dispoziţiile articolului 284 punctul 2 din Codul muncii, care stabilesc în favoarea tribunalelor competenţa de soluţionare în primă instanţă a conflictelor de muncă,dosarul a fost scos de pe rol în 17.02.2009 şi trimis spre soluţionare la Tribunalul Bihor.
Scos de pe rol, trimis dosarul la Tribunalul Bihor
În vederea comunicării actelor şi întâmpinării depuse la dosar, pt ca reclamanţii să depună la dosar copia contractului individual de muncă şi a fişei postului (sau ordinului de serviciu, după caz), pt ca reclamanţii să se pronunţe cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune referitor laperioada iunie 2004 - 13.10.2005 invocată din oficiu de către instanţă, se amână judecarea cauzei pt. data de 02 martie 2009.