G**** M****
InculpatI*** R*** B*****
Parte civilăF****** R*****
MartorÎn temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul G**** M****, cu d.p., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art.211 al.1,2 lit. c şi alin.2 ind.1 lit. a Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod Penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 946/27.06.2005 a Judecătoriei Târgu-Mureş şi dispune executarea alăturată a celor două pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de 9 ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal coroborat cu art. 20 al. 1 din Constituţia României aplică inculpatului G**** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal. În temeiul art. 357 alin. 2 lit. a Cod Procedura Penală coroborat cu art. 88 alin. 1 Cod Penal deducere din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore – din data de 06.11.2008, precum şi durata arestării preventive, din 07.11.2008 la zi. În temeiul art. 350 alin. 1 Cod Procedura Penală dispune menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod Procedura Penală, art. 14 alin. 2 lit. b Cod Procedura Penală, coroborat cu art. 998 – 999 Cod Civil, admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata către partea civilă Iuga Raul-Bogdan a sumei de 541,8512 lei ron, reprezentând prejudiciu material cauzat. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 520 lei, din care suma de 500 lei provine din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi partea civilă şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 martie 2009.
amana pronuntarea pentru data de 03.03.2009
In baza art. 300 ind. 2 rap.la art.160 ind b alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul G**** M****. În baza art. 160 ind. b alin.3 corob.cu art.148 lit.f Cod procedură penală, MENŢINE măsura arestării preventive a inculpatului G**** M**** (fiul lui natural şi Klara, născut la data de 03.09.1984 în Sighişoara, jud.Mureş, domiciliat în Tigmandru, nr.3, com.Nadeş, jud.Mureş, f.f.l. în Acăţari, nr.223, jud.Mureş) in prezent detinut in Penitenciarul Tg. Mureş. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Măsura se va comunica Penitenciarului Tg. Mureş şi inculpatului. În temeiul art.67 Cod procedură penală încuviinţează proba testimonială cu martorul Frandeş Răzvan, propus de reprezentanta Ministerului Public şi dispune citarea acestuia pentru următorul termen de judecată de la adresa indicată în actul de sesizare al instanţei. Prorogă pronunţarea cu privire la administrarea probai testimoniale cu martorii Gabor Lajos şi Moldovan Gheorghe , propuşi de apărătoarea inculpatului la următorul termen de judecată, punând în vedere apărătoarei inculpatului ca până la următorul termen de judecată să indice adresele martorilor propuşi. Reluarea procedurii de citare cu inculpatul la Penitenciarul Tg. Mureş. Pune în vedere părţii civile să se prezinte la următorul termen de judecată, fără citaţie.
În temeiul art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod Procedură Penală constată legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul G**** M****. In temeiul art. 160b alin. 3 Cod pr. penala raportat la art. 3001 alin. 3 Cod pr. penala mentine arestarea preventiva a inculpatului G**** M**** (fiul lui natural şi Klara, născut la data de 03.09.1984 în Sighişoara, jud.Mureş, domiciliat în Tigmandru, nr.3, com.Nadeş, jud.Mureş, f.f.l. în Acăţari, nr.223, jud.Mureş) in prezent detinut in Arestul I.P.J.Mures. Cu drept de recurs in termen de 24 ore de la comunicare. Masura se comunica Penitenciarului Târgu-Mureş şi Arestului IPJ Mureş. Menţine termenulde judecată stabilit pentru soluţionarea fondului de la data de 13.01.2009. Citarea inculpatului de la Penitenciarul Târgu-Mureş şi la Arestul I.J.P. Mureş şi partii civile pentru termenul din 13.01.2009.