B**** Ş*****
PetentP******* M*********** C***** D* A****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul B**** Ş*****, în contradictoriu cu intimata P******* M*********** C***** D* A****, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei numărul 6850 din 14 mai 2008 întocmit de intimată. Modifică procesul-verbal în sensul înlocuirii amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei cu sancţiunea "avertisment". Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal. Atrage atenţia contravenientului să nu mai săvârşească alte fapte antisociale. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 Iulie 2008.
Respinge proba cu expertiză tehnică solicitată de petent, ca fiind inutilă soluţionării cauzei, instanţa putând aprecia care din lucrările efectuate de petent necesitau autorizaţie de construire potrivit Legii numărul 50/1991. Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. În baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu un martor solicitată de petent pentru a face dovada netemeiniciei şi nelegalităţii procesului verbal contestat, cât şi audierea celui de-al doilea martor menţionat în procesul verbal. Ia act că petentul va prezenta martorul necitat. Se citează martorul Voican Dorel Gheorghe. Amână judecarea cauzei la data de 10 Iulie 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 Iunie 2008.