P**** I* R******
CondamnatP** T******
IntimatÎn baza art.26 al.8 şi 9 din Legea nr.275/2006, respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de condamnata Pascu Rozalia, fiica lui Ioan şi Ioana, născută la 02.06.1968, în prezent deţinută în Penitenciarul Târgşor, împotriva încheierii nr.152/22.07.2008, dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgşor în dosarul nr.130/2008, în contradictoriu cu Penitenciarul Târgşor. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen., obligă condamnata la 80 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.09.2008.
Având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu petenta condamnată, instanţa va amâna judecarea cauzei PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2008, sala 4, pentru când se vor cita petenta condamnată cu datele de stare civilă la PNT Baia Mare cu dispoziţie de transferare şi la PNT Târgşor, şi intimatul PNT Târgşor . Dată în şedinţă publică, azi, 14.08.2008.