J******** M* G***** N******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul Jilăveanu George Nicolae, fiul lui Marian şi Nicoleta, născut la data de 01.08.1985 în or. Băicoi, jud. Prahova, în prezent aflat în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 259/2007 pronunţată de Jud. Câmpina şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 470 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 40 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.08.2008.