Dosar 1042/325/2008 din 23.01.2008

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1042/325/2008
Data dosar:
23.01.2008
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2008 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Soluţionare

    Admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Timişoara privind pe condamnatul DD, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului D********* D********, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 168/2005 emis de către Tribunalul Bihor, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectarii prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art. 192 al. 3 c.p.p, cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 40 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul MJ către Baroul Timiş. Cu recurs în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD