S** A**** C** I**** S**** L* U**** & A******** S****
CreditorS** O* M** P****** S****
DebitorD******* G******* A F********* P****** A****
CreditorB******* S** S******** A****
CreditorI** A****
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar Mincu şi Asociaţii SPRL Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în sentin?a civilă nr. 128/04.03.2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. 1052/1259/2008, în sensul că în loc de „În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, descarcă lichidatorul judiciar SCP Lex Insolv IPURL, cu sediul în Piteşti, cartier Trivale, Bl. 52, sc. A, ap. 2, jud. Argeş, de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditor şi asociaţi” se va trece corect „În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, descarcă lichidatorii judiciari SCP Lex Insolv IPURL, cu sediul în Piteşti, cartier Trivale, Bl. 52, sc. A, ap. 2, jud. Argeş, şi Mincu şi Asociaţii SPRL, cu sediul procesual ales în Pite?ti, str. Maior Sever Niculescu, nr. 22, jud Arge?, de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditor şi asociaţi”. Prezenta încheiere urmează să facă corp comun cu sentin?a civilă nr. 128/04.03.2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. 1052/1259/2008. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 20.05.2020.
Incheiere de sedinta din 20.05.2020SUSPENDAT DE DREPT PE DURATA STĂRII DE URGENŢĂ, în temeiul art. art 63 alin 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind instituirea stării de urgenţă
Aprobă raportul final. În temeiul art. 132 alin 2 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitoarei. În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, descarcă lichidatorul judiciar LEX INSOLV IPURL, de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditor şi asociaţi. În temeiul art. 135 din lege, dispune notificarea sentinţei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş, în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Constată achitat partial onorariul administratorului judiciar şi cheltuielile de procedură. Executorie şi definitivă în temeiul art 12 alin 1 din Legea 85/2006. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.03.2020.
Hotarare 128/2020 din 04.03.2020Amână judecarea cauzei la 04.03.2020 în vederea citării părţilor prin BPI, pentru discutare raport final şi cerere de închidere, creditorii cu menţiunea că pot formula obiecţiuni cu 5 zile înainte de termen. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.01.2020
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Amână judecarea cauzei la 22.01.2020 în vederea întocmirii raportului final, respectiv să se justifice suma de 11.318,50 lei şi situaţiilor financiare finale, conform încheierii din 23.01.2019 şi cererii de închidere a procedurii de insolvenţă. Se citează părţile prin BPI, pentru discutare raport final şi cerere de închidere şi cu menţiunea că pot formula obiecţiuni cu 5 zile înainte de termen. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.09.2019
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Amână judecarea cauzei la 18.09.2019 în vederea întocmirii raportului final rectificat şi situaţiilor financiare finale, conform încheierii din 23.01.2019, discutării raportului final şi a cererii de închidere a procedurii de insolvenţă. Se citează părţile prin BPI, pentru discutare raport final şi cerere de închidere şi cu menţiunea că pot formula obiecţiuni cu 5 zile înainte de termen. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.05.2019.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada notificării creditorilor cu privire la intenţia lichidatorului judiciar de a nu introduce cale de atac împotriva sentinţei de angajare răspundere. Amână judecarea cauzei la 15.05.2019 în vederea finalizării procedurii de traducere a sentinţei de angajare răspundere a administratorilor debitoarei, întocmirii raportului final rectificat, discutării raportului final şi a cererii de închidere a procedurii de insolvenţă. Se citează părţile prin BPI, pentru discutare raport final şi cerere de închidere şi cu menţiunea că pot formula obiecţiuni cu 5 zile înainte de termen. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.02.2019.
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar sentinţa nr. 769 pronunţată la data de 25.10.2018, tradusă în limba turcă în vederea comunicării, dovada notificării creditorilor cu privire la intenţia lichidatorului judiciar de a nu introduce cale de atac. Pune în vedere lichidatorului judiciar să refacă raportul final şi să precizeze situaţia sumei de 11.383,50 lei şi situaţiile financiare finale. Amână judecarea cauzei la 20.02.2019 în vederea discutării raportului final şi a cererii de închidere a procedurii de insolvenţă, motiv pentru care se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.01.2019.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Amână judecarea cauzei la 23.01.2019 pentru soluţionarea acţiunii în răspundere. Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.10.2018.
Incheiere de sedinta din 17.10.2018Ia act că s-a depus la dosarul cauzei raport final. Se afişează un exemplar la uşa instanţei, cu menţiunea pentru creditori că pot formula obiecţiuni cu 5 zile înainte de termen. Pune în vedere lichidatorului judiciar ca până la următorul termen să depună şi situaţiile finale. Amână judecarea cauzei la 17.10.2018 pentru soluţionarea acţiunii în răspundere. Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.05.2018
Incheiere de sedinta din 16.05.2018Amână judecarea cauzei la 16.05.2018 pentru întocmirea şi depunerea raportului final şi soluţionarea acţiunii în răspundere. Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.02.2018
Incheiere de sedinta din 07.02.2018Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar înscrisurile datate 27.09.2017. Emite adresă la OCPI cu menţiunea de a comunica dacă debitorul figurează cu bunuri imobile înscrise în cartea funciară. Amână judecarea cauzei la 07.02.2018 în vederea soluţionării acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei . Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.10.2017
Incheiere de sedinta din 18.10.2017Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar planul de distribuire şi relaţii de bunuri de la Primărie, Serviciul Public Comunitar, OCPI din care să rezulte că nu mai sunt bunuri. Amână judecarea cauzei la 18.10.2017 pentru finalizarea transferului de proprietate şi soluţionării acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei . Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.06.2017
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada publicării în BPI a raportului cauzal. Amână judecarea cauzei la data de 14.06.2017 pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor şi soluţionării acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei . Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.02.2017
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Pune în vedere lichidatorului judiciar să analizeze declaraţia de creanţă depusă de Municipiul Piteşti, inclusiv asupra termenului în care a fost formulată. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar adrese de bunuri de la instituţiile statului. Amână judecarea cauzei la data de 08.02.2017 pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor şi promovării acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei . Se citează părţile prin BPI. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.10.2016
Incheiere de sedinta din 12.10.2016Pune în vedere lichidatorului judiciar să facă dovada publicării a Publicaţiilor de vânzare depuse la dosar. În vederea clarificării situaţiei legate de promovarea acţiunii în angajarea răspunderii administratorului statutar, pune in vedere lichidatorului să completeze raportul cauzal. Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei, acorda un nou termen de judecată, la data de 12 10 2016. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Ia act că prezenta procedură este administrată de Lex Insolv IPURL şi Mincu şi Asociaţii SPRL. Acorda un nou termen pentru continuarea operaţiunilor de lichidare a averii debitorului la data de 22.06.2016. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2016 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 30.03.2016Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a procesului – verbal al adunării creditorilor din 06.01.2016, urmând ca ulterior împlinirii termenului de contestare, în situaţia în care nu se vor formula contestaţii, să se ia act de confirmarea consorţiului format din Mincu şi Asociaţii SPRL şi SCP Lex Insolv IPURL. Se afişează la uşa instanţei tabelul definitiv consolidat rectificat al creanţelor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia legătura cu Bancpost SA şi să solicite lămuriri cu privire la cererea de actualizare a creanţei formulată de acest creditor. Acordă un nou termen de judecată pentru ca lichidatorul judiciar să analizeze cererea de actualizare a creanţei formulată de creditoarea Bancpost SA şi pentru a se proceda la valorificarea bunurilor, conform hotărârii adunării creditorilor. Amână judecarea cauzei la 30.03.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2016 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016Pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor, având ca ordine de zi aprobarea îndeplinirii atribuţiilor, în baza actului de constituire a consorţiului depus la dosar, de către SCP Mincu şi Asociaţii SPRL. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească tabel definitiv revizuit, având în vedere că prin încheierea din 4.09.2015 s-a luat act de substituirea D.G.R.F.P. Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş în drepturile şi obligaţiile creditoarei I** A****. De asemenea, se acordă un nou termen de judecată pentru a se proceda la întocmirea raportului de reevaluare, a se convoca adunarea creditorilor pentru aprobarea noii valori şi a se stabili măsuri cu privire la valorificarea bunurilor. Amână judecarea cauzei la 08.01.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2015 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 30.10.2015Ia act de substituirea DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş în drepturile şi obligaţiile creditoarei I** A****. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 04.09.2015.
Incheiere de sedinta din 04.09.2015Pune în vedere lichidatorului judiciar, sub sancţiunea înlocuirii, să analizeze declaraţia de creanţă formulată de Primăria com. Lunca Corbului, aflată la fila 247 a volumului I din prezentul dosar. De asemenea, pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor pentru stabilirea unei noi strategii de vânzare a bunurilor. Se va reia procedura de citare cu părţile lipsă prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 04.09.2015, termen dat în cunoştinţă lichidatorului judiciar. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2015 la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 15.05.2015Pune în vedere lichidatorului judiciar, sub sancţiunea amenzii, conform art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin încheierea de şedinţă din 7.01.2015 şi, de asemenea, depunerea la dosar a unui raport de activitate. Se citează părţile prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 15.05.2015. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2015 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 20.03.2015Având în vedere că nu a fost verificată declaraţia de creanţă formulată de Primăria com. Lunca Corbului, astfel cum s-a pus în vedere prin încheierea de şedinţă din 25.01.2012, dispune lichidatorului judiciar să verifice această declaraţie de creanţă. Având în vedere tabelul preliminar suplimentar, afişat la uşa instanţei la 13.11.2013, se pune în vedere lichidatorului judiciar să depună tabelul definitiv consolidat completat al creanţelor. Deoarece nu s-a reuşit valorificarea bunurilor, dispune lichidatorului judiciar să procedeze la convocarea adunării creditorilor în vederea stabilirii unei noi strategii de vânzare. Se citează părţile prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 20.03.2015. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2015 la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 07.01.2015Se acordă un nou termen de judecată pentru valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 07.01.2015. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2014 la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 01.10.2014Se acordă un nou termen de judecată pentru valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 1.10.2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2014 la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 30.04.2014Se acordă un nou termen de judecată pentru valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 30.04.2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2014 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014Se afişează la uşa instanţei tabelul suplimentar al creanţelor reţinute în sarcina debitoarei. Se acordă un nou termen de judecată pentru valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 5.03.2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2013 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.11.2013Se acordă un nou termen pentru convocarea adunării creditorilor şi valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 13.11.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iulie 2013 la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 10.07.2013Se emite adresă către lichidatorul judiciar cu menţiunea că va fi amendat pentru nedepunerea rapoartelor de activitate. Amână judecarea cauzei la 10.07.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2013 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013Se acordă un nou termen de judecată în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei. Amână judecarea cauzei la 29.05.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2013 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 06.02.2013Se acordă un nou termen de judecată în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei. Amână judecarea cauzei la 6.02.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş
Se afişează la uşa instanţei publicaţia de vânzare pentru licitaţia organizată în data de 1.10.2012. Se acordă un nou termen de judecată în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei. Amână judecarea cauzei la 28.11.2012. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş
Ia act de faptul că, potrivit precizărilor făcute de lichidatorul judiciar, preţul de pornire al bunurilor scoase la licitaţie a fost diminuat. Se acordă un nou termen de judecată la data de 19.09.2012 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2012 la Tribunalul Specializat Argeş
Se pune în vedere lichidatorului judiciar să verifice declaraţia de creanţă formulată de Primăria com. Lunca Corbului. Ia act de faptul că nu s-a reuşit valorificarea bunurilor debitoarei, preţul de pornire al licitaţiilor fiind mare, precum şi de faptul că lichidatorul urmează să ia legătura cu creditorul majoritar pentru modificarea regulamentului de vânzare al bunurilor. Se acordă un nou termen de judecată la data de 2.05.2012 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Califică cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Primăria comunei Lunca Corbului ca fiind declaraţie de creanţă şi se pune în vedere lichidatorului judiciar să o verifice. Acordă un nou termen de judecată la data de 25.01.2012 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş
Acordă un nou termen de judecată la data de 21.09.2011 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată la data de 4.05.2011 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată la data de 23.02.2011 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş
Acordă un nou termen de judecată la data de 15.12.2010 în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş
În vederea valorificării bunurilor debitoarei, amână judecarea cauzei la data de 22.09.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.05.2010
În vederea valorificării bunurilor debitoarei, amână judecarea cauzei la data de 05.05.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 3.03.2010.
În vederea refacerii raportului de evaluare. Amână judecarea cauzei la data de 03.03.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.12.2009
În vederea evaluării bunurilor debitoarei, Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2009
Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2009
Dispune trecerea la procedura falimentului şi constată dizolvată societatea. Numeşte lichidator provizoriu pe SC Lex Insolv IPURL cu un onorariu provizoriu de 700 lei lunar şi 12% din vânzări. Atribuţiile lichidatorului vor fi cele prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006. Dispune predarea gestiunii averii către lichidator. Lichidatorul va notifica trecerea la procedura falimentului. Notificarea cuprinde: - termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă: 22.07.2009; - termenul de depunere a tabelului preliminar: 19.08.2009; - termenul de depunere a tabelului definitiv: 11.09.2009; - termenul de depunere a contestaţiilor la declaraţiile de creanţă: 01.09.2009 şi de soluţionare a acestora: 09.09.2009; Termen 09.09.2009. Cu recurs, Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2009
Amână pronunţarea în cauză la data de 10.06.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2009
Acordă un nou termen de judecată la data de 3.06.2009 în vederea întocmirii unui raport cu privire la solicitarea creditoarei ROMTAŞ EXPRES TRANS SRL. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.04.2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată la data de 22.04.2009 în vederea verificării declaraţiei de creanţă depusă de SC ARABESQUE. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.03.2009 la Tribunalul Comercial
Acordă un nou termen de judecată la data de 25.03.2009 în vederea întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a tabelului definitiv al creanţelor reţinute în sarcina debitoarei. Constată ca rămasă fără obiect contestaţia la tabelul preliminar formulată de SC TRANS A.G.L., prin înscrierea în tabelul preliminar completator. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.02.2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată la data de 11.02.2009 în vederea întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a tabelului definitiv al creanţelor reţinute în sarcina debitoarei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.
În temeiul art. 31 alin.3 din Legea nr. 85/2006, dispune conexarea dosarului cu nr. 1170/1259/2008 la dosarul cu nr.1052/1259/2006. Se conceptează toţi creditorii . Acordă un nou termen de judecată pentru ca lichidatorul judiciar să ia cunoştinţă de conţinutul ambelor dosare şi să se conformeze dispozitivului sentinţei comerciale nr. 821/F/2008. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2008, la Tribunalul Comercial Argeş
Deschide procedura reorganizării judiciare formulată de creditoarea SC”ACTUR COM IMPEX „SRL la Urban şi Asociaţii,cu sediul ales în Bucureşti, sector 6, strada preciziei Business Canter nr.1, sector 6, cod de identificare fiscală 15490873, număr de ordine în registrul comerţului J40/758/2003,pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare de insolvenţă,împotriva debitoarei SC”OS –MAR PRODUCT „SRL cu sediul în localitatea Lunca Corbului, judeţul Argeş, cod de identificare fiscală 19003660, număr de ordine în registrul comerţului J03/1517/2006. Ridică debitoarei dreptul de-şi administra activitatea. Numeşte administrator provizoriu pe SCP LEX INSOLV IPURL,prin asociat unic Neacşiu Bădiţa , cu sediul în Piteşti, strada Trivale Bl.52, sc.A, ap.2, judeţul Argeş,cu un onorariu fix lunar de 700 lei şi atribuţiile prev. de art. 20 din Legea nr. 85/2006. Administratorul judiciar va întocmi raportul prev. de art. 20 din lege până la 1.12.2008. Dispune indisponibilizarea activului şi părţilor sociale. După rămânerea irevocabilă a sentinţei de deschidere toate actele şi corespondenţa emise de debitor, administrator judiciar sau lichidator, vor cuprinde în mod obligatoriu în limbile română, engleză şi franceză menţiunea „în insolvenţă”. Dă dispoziţie băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al lichidatorului provizoriu. Sentinţa de deschidere se va comunica instanţelor judecătoreşti în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului şi băncilor unde debitorul are conturi deschise. Administratorul judiciar va notifica deschiderea procedurii conform art. 61 din Legea nr. 85/2006. Notificarea va cuprinde: - termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă-16.12.2008 - termenul de întocmire a tabelului preliminar – 15.01.2009; - termenul de întocmire a tabelului definitiv – 11.02.2009; - prima adunare a creditorilor – 19.12.2008. - termenul de depunere a contestaţiilor - 02.02.2009 - prima adunare a creditorilor – 19.12.2008. - termenul de depunerea contestaţiilor -02.02.2009. Administratorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 59 până la 16.11.2008. Fixează următorul termen de judecată la data de 12.11.2008. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.10.2008, a Tribunalul Comercial Argeş.
Amănă pronunşarea la data de 15.10.2008. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 08.10.2008.