Dosar 1053/333/2008 din 29.02.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87.al.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1053/333/2008
Data dosar:
29.02.2008
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87.al.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.04.2008 la ora 08:30

    Complet: Completul nr. 2- penal
  • Soluţionare

    În baza art. 87, al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 (art. 79, al. 1 din Legea nr. 49/2006), condamnă inculpatul C.C.- la o pedeapsă de 6 luni închisoare. Face aplicarea art. 74, lit. a, c Cod penal şi art. 76, al. 1, lit. d Cod penal. În baza art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b Cod penal. Potrivit art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal. Potrivit art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate, în caz de comitere în cursul termenului de încercare stabilit a unei noi infracţiuni. Conform art. 71, al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal. Potrivit art. 189 şi art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 25 RON. Onorariul avocat oficiu, în sumă de 100 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

Flux dosar


Actualizare GRPD