Dosar 1054/46/2008 din 12.12.2008

menţinere măsură de arestare preventivă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1054/46/2008
Data dosar:
12.12.2008
Instanta:
Curtea de Apel Pitești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu Minori şi de Familie
Obiect:
menţinere măsură de arestare preventivă
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal-SPECIAL
  • cu casare

    Admite recursul declarat de inculpatul D*** V*****, fiul lui Vasile şi Paraschiva, născut la data de 30 decembrie 1962, în Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu, CNP – *********3259, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii de şedinţă din data de 04 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş Secţia penală, în dosarul nr. 2254/109/2008. Casează în parte încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş pentru a se pronunţa asupra arestării preventive a inculpatului. Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Flux dosar


Actualizare GRPD