L*** V* V***** D****
PetentÎn baza art. 449 C.p.p. admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat L. V. D., deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Repune în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 1617/27.06.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare, după cum urmează: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g şi i C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. şi reţinerea art. 74 al. 1 lit. c şi al. 2 – art. 76 lit. c C.p. - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a şi i C.p., prin sentinţa penală nr. 1824/05.12.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare (pedeapsă faţă de care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării, in condiţiile art. 83 C.p.) Ia act ca prin sentinţa penală nr. 290/01.02.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare: ► petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 ind. 1 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. ► în baza art. 85 C.p. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a şi i C.p., prin sentinţa penală nr. 1824/05.12.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti ► în baza art. 85 al. 1 C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., art. 39 al. 1 raportat la art. 34 lit. b C.p. şi art. 34 lit. b C.p. au fost contopite: - pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin această sentinţă, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 ind. 1 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 210 raportat la art. 208, 209 C.p., cu reţinerea art. 74 – 76 C.p., prin sentinţa penală nr. 208/16.05.2001 a Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a şi i C.p., prin sentinţa penală nr. 1824/05.12.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare (pedeapsă faţă de care s-a dispus şi revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării, in condiţiile art. 83 C.p., prin sentinţa penală nr. 1617/27.06.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare) ► s-a dispus executarea pedepsei mai grele, de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an, dispunându-se ca în final petentul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare În baza art. 39 alin. 1 C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 290/01.02.2007 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare, cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g şi i C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. şi reţinerea art. 74 al. 1 lit. c şi al. 2 – art. 76 lit. c C.p., aplicată prin sentinţa penală nr. 1617/27.06.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare, şi dispune ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită cu 9 luni, urmând ca în final să execute pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare. Executarea pedepsei rezultante se va face în condiţiile art. 57 C.p.. În baza art. 71 C.p., pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c C.p.. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă durata executată, respectiv: 15.05.1998, 01.03.2005 – 11.11.2005 si 30.10.2008 – la zi. Anulează vechile mandate de executare a pedepselor, respectiv nr. 2660/2006 din 28.07.2006 emis de Judecătoria Braşov şi nr. 420/2007 din 14.03.2007 emis de Judecătoria Iaşi, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate în urma contopirii. În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu de 100 lei va fi plătit acestuia din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2009.
În baza art. 306 C.p.p. amână pronunţarea la data de 18.06.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi 11.06.2009 în şedinţă publica.
În baza art. 306 C.p.p. amână pronunţarea la data de 11.06.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi 04.06.2009 în şedinţă publica.
Se revine cu adresa catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in sensul celei de la fila nr. 54 din dosar, prin fax. Se citeaza petentul la locul de detentie potrivit art. 29 C.p.p.. Amână judecarea cauzei la 04.06.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2009.
Se emite adresa catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu mentiunea de a inainta copia sentinta penala nr. 1824/05.12.2003, cu menţionarea datei si modalitatii rămânerii definitive. Se emite adresa catre Judecatoria Răcari cu mentiunea de a inainta copia sentinta penala nr. 208/16.05.2001, cu menţionarea datei si modalitatii rămânerii definitive. Se citeaza petentul condamnat la locul de detentie. Amână judecarea cauzei la 07.05.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009.
Se revine cu adresa catre Judecatoria Iasi in sensul celei de la fila nr. 22 din dosar. Se solicita relatiile de la Judecatoria Iasi inclusiv prin fax. Se citeaza petentul la locul de detentie. Amână judecarea cauzei la 09.04.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2009.
Se emit adrese catre Judecatoria Brasov si catre Judecatoria Iasi conform considerentelor. Se citeaza petentul la locul de detentie. Amână judecarea cauzei la 12.03.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2009.
Se emite adresa către Penitenciarul Colibaşi in sensul celor menţionate in considerentele încheierii. Se emite adresa pentru inaintarea fisei de cazier judiciar a condamnatului. Se va reia procedura de citare cu petentul condamnat la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 22.01.2009. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2008.