E***** D****
ReclamantI**** Ş*****
PârâtAdmite exceptia perimarii invocata din oficiu de catre instanta. Constata perimata actiunea formulata de catre ENACHE DANUT in contradictoriu cu IACOB STEFAN.
In baza art. 242 pct. 2 C.pr.civ, suspenda judecata pricinii, pentru lipsa nejustificata a partilor. Cu recurs pe toata durata suspendarii . Pronuntata in sedinta publica azi, 07.04.2009
Repune pe rol cauza pentru ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea în sensul determinării obiectului în raport de actele depuse la dosarul cauzei. Acordă termen de judecată la data de 07.04.2009, ora 11.00, C7 civil, pentru când se citează părţile. Pronuntata in sedinta publica azi 3.03.2009
Amână judecarea cauzei la data de 03.03.2009.Pune în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei copii după înscrisurile ce reprezintă titlul de proprietate pentru imobilul în cauză, dovada notificării pârâtului, dacă aceasta există şi dovada existenţei unui contract de închiriere