J***** S*********
Intimat RECLAMANTM******** S*********
Intimat RECLAMANTP******* C****** O********
Apelant PÂRÂTC****** L**** D****
Intimat INTERVENIENTC****** I****
Intimat INTERVENIENTAdmite apelul declarat de pârâtul apelant P******* C****** O******** împotriva sentinţei civile nr. 804 din 3 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4550/2005, privind pe reclamanţii intimaţi J***** S********* şi M******** S*********, la Legea nr. 10/2001, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pe P******* C****** O******** să emită o nouă dispoziţie, privind restituirea în natură, prin echivalent a terenului, în sensul că în locul terenului în suprafaţă de 1116 m.p. înscris în CF 838 Orţişoara nr. top 139/b/2, se va restitui reclamanţilor, terenul înscris în CF nr. 446 Orţişoara nr. top 42/1-42/11/2 şi nr. top 42/1-42/11/3 în suprafaţă de 1.918 mp. . Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
În aceeaşi compunere a completului de judecată, şi pentru aceleaşi motive, amână pronunţarea cauzei la data de 27.01.2009.
În vederea deliberării şi pentru a se depune concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei la data de 20.01.2009.
Pentru ca reclamanţii să-şi exprime poziţia faţă de cea de a doua ofertă privind atribuirea unui alt teren la schimb, decât cel din litigiu.
Pentru a se face dovada atribuirii unui alt teren la schimb, decât cel din litigiu.
Pentru studiul raportului de expertiză şi pentru eventuale obiecţiuni.
în vederea efectuării expertizei
Pentru a se comunica expertului obiectivele formulate şi pentru depunerea raportului de expertiză.
Pentru apărare, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intervenienţii şi pentru efectuarea adresei către reclamanţi.
Pentru apărare.