D****** M*******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B**** P******
IntimatD***** C********* V*****
IntervenientRespinge plângerea contravenţională formulată de petenta D. M., împotriva procesului verbal de contravenţie, seria CC, nr.1804857/08.11.2008 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ – B.S.C.M.U. PITEŞTI, asigurători de răspundere civilă S.C. EUROINS S.A. şi S.C. GENERALI S.A., şi intervenient forţat fiind D. C. V. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2010.
În temeiul disp.art.167 Cod procedură civilă admite proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori, probe solicitate de petentă prin plângerea contravenţională. Se citează petenta, cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de 5 zile, lista cu numele, prenumele şi domiciliile martorilor, în vederea citării acestora, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată şi, de asemenea să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţine şi altele cu excepţia celor aflate la dosar. Se reia procedura de citare cu intimata, cu intervenientul forţat şi cu societăţile de asigurare ale autoturismelor conduse de petent şi de către intervenientul forţat, respectiv SC EUROINS SA şi SC GENERALI SA şi se vor cita martorii la adresele ce vor fi indicate de petentă. Amână judecarea cauzei la 05.02.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2009.
În temeiul disp.art. 119 din OUG 195/2002 şi art.33 alin.2 din OG 2/2001, dispune introducerea în cauză a numitului D C V, în calitate de intervenient forţat, acesta fiind cel de al doilea conducător auto implicat în accident, precum şi a societăţilor de asigurare ale autoturismelor conduse de petent şi de către intervenientul forţat, respectiv SC EUROINS SA şi SC GENERALI SA. Se citează intervenientul forţat la adresa indicată la fila 27 din dosar, cu menţiunea de a depune la dosar copia poliţei RCA valabilă la data producerii evenimentului rutier. Se citează societăţile de asigurare SC EUROINS SA şi SC GENERALI SA şi se reia procedura de citare cu intimatul. Amână judecarea cauzei la 18.12.2009, pentru când se reia procedura de citare cu petenta cu menţiunea de a depune la dosar copia poliţei RCA valabilă la data producerii accidentului. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la 30.10.2009, pentru când se reia procedura de citare cu părţile, petenta cu menţiunea de a depune la dosar copia poliţei RCA valabilă la data producerii accidentului. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2009.
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu petenta. Se citează petenta cu menţiunea de a depune la dosar copia poliţei RCA valabilă la data producerii accidentului. Se reia procedura de citare cu intimata şi se emite adresă către aceasta pentru a comunica numele, prenumele şi domiciliul celui de al doilea conducător auto implicat în accident, precum şi denumirile şi sediile societăţilor de asigurare ale celor două autoturisme implicate în accident. Amână judecarea cauzei la 18.09.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2009
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu petenta D M. Amână judecarea cauzei la 26.06.2009, pentru când se reia procedura de citare cu părţile, potrivit dispoziţiilor art.85 Cod procedura civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2009
În temeiul disp. 242 alin.1 pct.2 Cod proc. civ. suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2008.