V***** C********* Ş*****
CondamnatÎn baza art. 450 Cpp, coroborat cu art. 59 Cp, respinge ca nefondată, cererea de liberare condiţionată formulată de către condamnatul V***** C********* Ş***** fiul lui Gheorghe şi al Ioana, născut la data de 07.10.1975, CNP *********3019, în prezent deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Fixează termen pentru reiterarea cererii la data de 22.01.2009. În temeiul art. 192 alin. 2 Cpp, obligă pe condamnat la plata către stat a sumei de 120 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 80 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu – urmează a fi avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Mehedinţi. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.12.2008.