D**** V*****
InculpatÎn temeiul art. 26 raportat la art. 288 alin. 1 Cod Penal condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În temeiul art. 293 alin. 1 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În temeiul art. 20 raportat la art. 70 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. În temeiul art. 33 lit a, b rap. la art 34 lit b C. pen. contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 5 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit a, b Cod penal cu excepţia dreptului de a alege. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 348 Cod procedură penală desfiinţează Cartea de Identitate românească seria SV nr. 253697 eliberată de Poliţia Mun. Rădăuţi la data de 24.09.2007 pe numele de Andrieş Sorin-Florin. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei ce reprezintă cheltuieli judiciare.
T: 11.12.2008 citare inculpat si prin publicitate