S**** R****
Condamnatsent.pen. 716/25.11.2008 Admite cererea de contopire pedepse. Constată concurentă fapta pentru care a fost condamnat pet. prin s.p. 895 din 30.06.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală, săvârşită la 21.04.2003 pentru săv. infr. prev. şi ped. de art. 211 al.2 lit. b şi al. 2/1 lit. a C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. cu faptele pentru care a fost condamnat pet. prin s.p. nr. 244 din 28.02.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia I Penală săvârşită la 30.01.2003 pentru infr. prev. şi ped. de art. 208-209 lit. e,g C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen; 12.02.2003 pentru infr. prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 208 al.1- 209 lit. a,e,g C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. şi 31/1.02.2003 pentru infr. prev. şi ped. de art. 211 alin. 2 lit. a C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. Descontopeşte pedepsele aplicate prin s.pen. nr. 244/28.02.2005 a Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă prin d.p. 304/2005 a C.A.B Secţia I Penală, respectiv în pedepsele de 3 ani închisoare, 7 ani închisoare şi 3 ani închisoare, pe care le repune în individualitatea lor. Contopeşte pedepsele aplicate prin cele două sentinţe penale, respectiv pedepsele de 9 ani închisoare, 3 ani închisoare, 7 ani închisoare şi 3 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani închisoare. Menţine pedeapsa complementară de 3 ani aplicată prin s.p. 895/30.06.2004 privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. după executarea pedepsei principale de 9 ani închisoare. Menţine revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin s.p. 14/11.01.2000 a Tribunalului Bucureşti şi contopeşte restul neexecutat de 596 zile în pedeapsa de 9 ani, inculpatul urmând să execute rezultanta de 9 ani închisoare. În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de la 06.03.2003 la data prezentei sentinţe. Menţine starea de arest a inculpatului. Anulează mandatele de executare a pedepselor nr. 1036 din 12.11.2004 şi nr. 396 din 03.05.2005 emise de Tribunalul Bucureşti secţie I Penală şi dispune emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţelor nr. 244/28.05.2005 şi 895/12.11.2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti. Cheltuielile judiciare de 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, suportate în avans din bugetul M.J. în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 25.11.2008 la Tribunalul Gorj.
Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2008 pentru când se va cita petiţionarul condamnat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.
se acordă un nou termen de judecată pentru a se solicita de la Tribunalul Bucureşti secţia I Penală copia sentinţelor penale nr. 895 din 30.06.2004 şi nr. 396 din 03.05.2005 cu un referat de la executării penale.
se acordă un nou termen de judecată pentru a se solicita de la Tribunalul Bucureşti secţia I Penală copia sentinţelor penale nr. 895 din 30.06.2004 şi nr. 396 din 03.05.2005 cu un referat de la executării penale.
se acordă un nou termen de judecată pentru a se solicita de la Penitenciarul Tg Jiu copiile mandatelor de executare a pedepselor ]n a cărei executare se află pet. cd. şi a sentinţelor în baza cărora s-au emis mandatele.