M***** P****
ReclamantD********* T*****
PârâtRespinge acţiunea. Definitivă. Cu recurs, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată pentru a se cita pârâta şi în com. Poenarii de Muscel precum şi în com. Godeni , satul Piscului. Amână judecarea cauzei la 04.05.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată pentru a se cita pârâta şi în com. Poenarii de Muscel precum şi în com. Godeni , satul Piscului. Amână judecarea cauzei la 23.02.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată pentru lipsă de procedură cu pârâta, urmând a se cita aceasta conform disp. art. 95 ind. 2 c.pr.civilă, într-un ziar de largă circulaţie şi prin afişare la uşa instanţei Pune în vedere reclamantului să facă demersuri pentru identificarea domiciliului administratorului societăţii debitoare şi să precizeze dacă administratorul debitorului a ascuns din bunuri, a înstrăinat din acestea au a extras banii din contul băncilor nejustificat. Amână judecarea cauzei la 26.01.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2008 , la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată pentru lipsă de procedură cu pârâta. Se citează pârâta, conform disp. art. 85 şi urm.c.pr.civilă . Pune în vedere reclamantului să depună la dosar actele din dosarul de faliment, respectiv tabelul definitivi consolidat, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului Amână judecarea cauzei la 24.11.2008. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2008, la Tribunalul Comercial Argeş .
Acordă termen de judecată la data de 27 octombrie 2008 pentru a se înainta dosarul la completul C1 Fond falimente investit cu soluţionarea dosarului având ca obiect procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC Tamara Still Compex SRL. Se reia procedura de citare cu pârâta în temeiul art.85 C.pr.civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.