Dosar 10716/55/2008 din 28.10.2008

falsul privind identitatea (art. 293 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10716/55/2008
Data dosar:
28.10.2008
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
falsul privind identitatea (art. 293 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.11.2008 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amânat

    În temeiul art. 20 C. pen rap. la art. 70 din O.U.G. nr 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 condamnă pe inculpaţii: EK, SH ;i ACCtoţi citaţi şi prin publicitate la Consiliul Local Pecica; la pedeapsa de câte 3 luni închisoare pentru tentativă privind săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. În temeiul art. 293 alin. 1 Cod penal condamnă pe aceiaşi inculpaţi; la pedeapsa de câte 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În temeiul art. 33 lit. b raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele şi aplică fiecărui nculpat pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 5 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit a,b Cod penal cu excepţia dreptului de a alege. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării fiecărei pedepse pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia fiecărui inculpat asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor. În temeiul art. 118 lit. c Cod penal confiscă de la inculpaţi următoarele acte: paşaportul nr. 357946600 şi permisul de conducere nr. 233265884 completate cu numele Mustafov Mustafa; cartea de identitate bulgărească nr. 132109876 şi permisul de conducere nr. 236278190 completate cu numele Ivanov Dimitr; paşaportul grecesc seria O- 220471 completat cu numele Guramis Ilias; permisul de conducere nr. 248593945 şi cartea de identitate nr. 132165487 completate cu numele Ahmetali Mustafa; cartea de identitate nr. 165874321 şi permisul de conducere nr. 264829304 completate cu numele Erdogan Ibrahim; cartea de identitate nr. 125430987 şi permisul de conducere nr. 224820917 completate cu numele Dimitrov Aleksandar. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpaţii să plătească statului câte 500 lei ce reprezintă cheltuieli judiciare.

Flux dosar


Actualizare GRPD