M***** A****
PetentÎn baza art.26 alin.1 din Legea nr.275/2006 trimite cererea formulată de petentul-condamnat deţinut în penitenciarul Timişoara, având ca obiect schimbarea regimului de executare a pedepsei, judecătorului delegat în cadrul penitenciarului Timişoara. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 40 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.09.2008.
Citarea contestatorului la Penitenciarul Timişoara. Emiterea unei adrese către Penitenciarul Timişoara pentru a comunica în ce regim de detenţie este încadrat contestatorul, dacă regimul de detenţie a fost luat în discuţie, iar în caz afirmativ să se comunice ultima hotărâre a comisiei în legătura cu regimul de executare, cu menţiunea dacă hotărârea a rămas definitivă şi dacă s-au promovat căi de atac. Amână judecarea cauzei la 29.09 2008. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.09.2008.
Emiterea unei adrese la penitenciar cu privire la regimul de detenţie a contestatorului şi dacă a fost luată în discuţie schimbarea acestuia.