Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de investire cu formulă executorie
Incheiere de sedinta din 30.01.2013RESPINGE EXCEPŢIILE INADMISIBILITĂŢII ACŢIUNII ŞI CEA A LIPSEI CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE A RECLAMANTEI. ADMITE ÎN PARTE ACŢIUNEA FORMULATĂ ŞI PRECIZATĂ. CONSTATĂ CĂ RECLAMANTA A FOST PROPRIETARA IMOBILULUI ÎN CAUZĂ. CONSTATĂ CĂ A AVUT LOC O ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CEDO. CONSTATĂ CĂ RECLAMANTA ARE DREPTUL LA DESPĂGUBIRI PENTRU IMOBILUL ÎN LITIGIU. RESPINGE CERERILE RECLAMANTEI DE ANULARE A CONTRACTELOR DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ŞI DE RESTABILIRE A SITUAŢIEI ANTERIOARE. COMPENSEAZĂ CHELTUIELILE DE JUDECATĂ ALE PĂRŢILOR.
Hotarare 14594 din 15.12.2010Având în vedere complexitatea cauzei, pentru a se studia concluziile scrise, instanţa amână pronunţarea cauzei, în baza art. 260 C. proc.civ., pentru termenul din 15.12.2010.
Având în vedere complexitatea cauzei, pentru a se studia concluziile scrise, instanţa urmează a amâna pronunţarea cauzei, în baza art. 260 C. proc.civ., motiv pentru care,
În vedere deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei la data de 30.11.2010.
Având în vedere cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei – av. Harosa Marius Liviu; Pentru ca reclamanta să-şi reformuleze precizarea de acţiune, în vederea stabilirii exacte a cadrului procesual,
Pentru ca reclamanta să-şi reformuleze precizarea de acţiune, în vederea stabilirii exacte a cadrului procesual,
Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu proprietara apartamentului 13 din litigiu – SC Daravera SRL; Faţă de lipsa precizării din partea av. Kolozsi a pârâţilor pe care-i reprezintă şi care sunt în momentul de faţă decedaţi,
Având în vedere cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, pentru a indica exact proprietarul apartamentului 13, în vederea stabilirii cadrului procesual,
DISPUNE SUSPENDAREA FAŢĂ DE NEÎNDEPLINIREA DE CĂTRE RECLAMANTĂ A OBLIGAŢIEI FIXATE DE INSTANŢĂ ÎN SARCINA SA-
Având în vedere cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei pentru a face demersuri şi a indica toţi moştenitorii pârâţilor decedaţi, până la acest termen identificând doar o parte dintre aceştia,
FAŢĂ DE CEREREA DE AMÂNARE