M***** S***************
InculpatR******** N**************
Parte civilăS******* C***** D* U****** B********
Parte civilăÎn baza art. 184 al. 2 şi 4 C.p. condamnă pe inculpatul Mircea Sorin Constantin la o pedeapsă de 9 ( nouă ) luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă săvârşită în dauna părţii civile Rebenciuc Narcis- Cristian. În baza art. 81 c.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 2(doi) ani şi 9 ( nouă ) luni în condiţiile prevăzute de art. 82 C.p. şi-i atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 c.p. În baza art. 71 c.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executăriipedepsei se suspendă şi exercitarea drepturilor mai sus interzise. Sub asoectul laturii civile în baza art. 14 şi urm. c.pr.pen. şi art.998 C.civ. obligă pe inculpat să plătească părţii civile Rebenciuc Narcis - Cristian, despăgubiri civile în sumă de 14.000 lei, şi daune morale în sumă de 15.000 lei în contradictoriu cu asiguratorul de răspundere civilă ARDAF Bucureşti. Obligă pe inculpat să plătească părţii civile S******* C***** D* U****** B********, despăgubiri civile în sumă de 15600,2 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, plus dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a dbitului. Obligă pe inculpat să plătească părţii civile Rebenciuc Narcis Cristian cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei. Obligă pe inculpat să plătească 600 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă şi asiguratorul de răspundere civilă.
Instanţa având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru ca apărătorul inculpatului să depună note scrise, amână pronunţarea la data de 25 noiembrie 2008.
Instanţa având nevoie de timp pentru a dleibera şi pentru când părţile vor dpune la dosar note scrise, amână pronunţarea la data de 18 nov. 2008.
Pentru lipsă de procedură cu partea civilă - S******* C***** D* U****** B******** şi cu asiguratorul de răspundere civilă şi pentru lipsa martorilor din lucrări, audierea cărora este utilă soluţionării cauzei, care nu au fost citate din lipsă de fonduri, amână cauza la data de 11 nov. 2008. Se vor cita partea civilă - S******* C***** D* U****** B********, asiguratorul de răspundere civilă şi martorii lipsă cu mandate de aducere cu însoţitor.
Pentru lipsa martorilor din lucrări , audierea acestora fiind o probă concludentă şi utilă soluţionării cauzei , faţă de cererea formulată de apărătorul părţii civile prin care solicită înlocuirea martorului Sprîncenatu Gheorghe cu un alt martor al cărui nume şi adresă le va depune cu listă, în termen util şi având în vedere şi cererea formulată de apărătorul inculpatului cu privire la termenul ce se va acorda, Încuviinţează cererea formulată de apărătorul părţii civile prin care solicită înlocuirea martorului Sprîncenatu Gheorghe cu un alt martor şi i se pune în vedere să depună numele şi adresa acestuia în cinci zile prin Serviciul Registratură – Arhivă. Admite şi cererea cu privire la termenul ce se va acorda, cerere formulată de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 28 octombrie 2008 , termen cunoscut de inculpat şi partea civilă Rebenciuc Narcis Cristian. Se vor cita partea civilă S******* C***** D* U****** B******** , asiguratorul de răspundere civilă – ARDAF Bucureşti -, martorii din lucrări cu mandat de aducere şi martorul al cărui nume şi adresă , apărătorul părţii civile le va depune cu listă prin Serviciul Registratură – Arhivă.
Admite proba cu trei martori solicitată de apărătorul părţii civile, avocat M.Vălu, privind latura civilă , martori al căror nume şi adrese le va indica cu listă în termen util şi proba cu un martor solicitată de apărătorul inculpatului , pe latura civilă pentru a dovedi buna credinţă a inculpatului, numele şi adresa martorului urmând a fi depuse cu listă. Din oficiu, se constată necesar audierea martorilor din lucrări, Amână cauza la data de 7 0ct. 2008 ptr. când se vor cita asig. de răspundere civilă, partea civilă , martorii din lucrări, martorii propuşi de partea civilă şi martorul propus de inculpat.
Pentru lipsă de procedură cu asiguratorul de răspundere civilă amână cauza la data de 23 septembrie 2008. Se vor cita partea cvilă S******* C***** D* U****** B******** şi asiguratorul de răpundere civilă.
Pentru lipsă de procedură cu asiguratorul – ARDAF Bucureşti, Amână cauza la data de 9 septembrie 2008, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă Rebenciuc Narcis Cristian şi pentru când se vor cita partea civilă – S******* C***** D* U****** B******** şi ARDAF Bucureşti în calitate de asigurator de răspundere civilă la adresa din strada Primăverii, nr. 29, sector 1- Bucureşti şi B-dul Unirii, nr. 8, bloc J2, apartament 47, sector3.
Pentru lipsă de procedură cu asiguratorul – ARDAF Bucureşti, amână cauza la data de 26 august 2008, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă Rebenciuc Narcis Cristian şi pentru când se vor cita partea civilă – S******* C***** D* U****** B******** şi ARDAF Bucureşti în calitate de asigurator.
Pentru lipsă de procedură cu asiguratorul ARDAF Bucureşti, amână cauza la data de 12 august 2008. Pune în vedere apărătorului inculpatului să depună adresa asigurat.ARDAF Bucureşti. Amână cauza la data de 12 august 2008 pentru când se vor cita Spitalul Clinic de rgenţă Bucureşti şi asiguratorul la noua adresă ce urmează a fi indicată de inculpat prin apărător.
Pentru lipsă de apărare a părţii civile Rebenciuc Narcis Cristian şi pentru a fi introdus în cauză în calitate de asigurator - ARDAF Bucureşti, amână cauza la data de 17 iunie 2009 pentru când se vor cita partea civilă S******* C***** D* U****** B******** şi ARDAF Bucureşti.